marți, 20 noiembrie 2012

concurs: Open Society Shorts 2012


Centrul Public al Fundaţiei Soros lansează concursul de filme de scurt-metraj Open Society Shorts. Competiţia se adresează în primul rând studenţilor de la facultăţi de profil din România (regie-film, media, jurnalism, antropologie), dar şi autorilor amatori sau profesionişti pasionaţi de film digital.

Tema filmelor trebuie să reflecte viaţa comunităţii. Cu titlu de exemplu, pot fi abordate tematici ce ţin de drepturile omului, minorităţi, mediu, sănătate, educaţie,  politică, fenomene sociale contemporane ca migraţia sau discriminarea. Sunt admise doar filmele realizate în 2011 şi 2012.

Deadline: Autorii pot depune filmele până la data poştei 30 noiembrie 2012 (inclusiv).

Competiţia are 3 secţiuni:
Short Fiction – filme de scurt metraj de ficţiune cu o durată între 15 şi 30 de minute
Short Documentary – filme documentare cu o durată între 15 şi 30 de minute
Community Documentary– filme documentare realizate în comunităţile în care Fundaţia Soros desfăşoară proiecte de construire comunitară, cu o durată între 15 şi 30 de minute.

Premii
-          Short Fiction: cel mai bun film- 600 USD net
-          Short Documentary: cel mai bun film - 600 USD net
-          Community Documentary: cel mai bun film - 600 USD net

Condiţii de participare
Un autor poate înscrie în competiţie cel mult 2 filme.
Nu se percepe nicio taxă de înscriere a filmului în competiţie.
Filmele trebuie trimise pe dvd (preferabil în format Quicktime sau DVD), pe adresa Str. Căderea Bastiliei, nr. 33, sector 1, 010613, Bucureşti cu menţiunea ”pentru competiţia Open Society Shorts”, secţiunea (Short Fiction, Short Documentary sau Community Documentary).

Juriul va fi format din profesionişti din domeniu. Componenţa juriului va fi anunţată după expirarea deadline-ului pentru aplicaţii.

Fundaţia Soros România îşi rezervă dreptul de a difuza în cadrul evenimentelor sale, neexclusiv şi fără scop comercial, filmele participante la competiţie.

Partener: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale"

Contact Adrian Abrudan, coordonator program, Fundația Soros Romania: 0212121101 / centrulpublic@soros.ro.

Competiţia se înscrie în cadrul iniţiativelor media pe 2012 ale Fundaţiei Soros România.

Întrebări frecvente:
1) Care sunt comunitățile în care se vor filma materialele de la secţiunea Community Documentary?

Localităţile în care Fundaţia Soros desfăşoară cele mai ample proiecte de construire comunitară şi care vor fi vizate de această competiţie sunt: Dor Mărunt şi Săruleşti, din judeţul Călăraşi.

2) La secţiunea Community Documentary deplasarea în comunităţi va fi organizată de Fundaţia Soros sau va fi suportată din bugetul candidaţilor?

Fundaţia Soros va organiza două deplasări în comunităţile vizate, iar pentru acestea fundaţia va asigura deplasarea sau va suporta cheltuielile de transport cu trenul.

Înscrierea în competiţie, la secţiunea Community Documentary presupune o înscriere  prealabilă până în data de 15 noiembrie, pentru a putea fi efectuate vizitele în comunităţi.

3) Ce fel de intervenţii de construire comunitară a realizat Fundaţia Soros în aceste comunităţi?

Fundaţia desfăşoară în aceste comunităţi trei proiecte: Arhipera, A.C.T.  şi Rures. Despre aceste proiecte şi despre ceea ce implică desfăşurarea lor găsiţi toate informaţiile pe site www.soros.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu