Începe filmul şi am în faţă o cameră simpatică în care recunosc multă mobilă de la ikea şi mă simt pe la prieteni. Alex se miorlăieşte gagică'sii că de ce i-a aruncat chiloţii lui din armată, chiloţii lui vechi şi îngălbeniţi. Sunete de chat de Facebook, seamănă din ce în ce mai mult cu prezentul pe care-l traiesc, tachinări mici, prietena-i pleacă, la muncă, probabil.
Şi primeşte un telefon de la taică'su care îi spune că maică'sa a suferit un atac cerebral. Şi se sperie, şi se enervează încercând să afle mai multe detalii şi creşte tensiune, pentru el. Pentru film va veni mai încolo în reprize. Şi se-agită şi caută să rezolve lucrurile până să se mişte din casă. Şi pleacă cu primul tren spre oraşul natal. Pentru că e mama lui şi o iubeşte.
Şi încearcă să fie "acolo". Se interesează şi se zbate şi caută şi sfătuieşte, pentru că el ştie, sau încearcă să afle cum să facă ce e mai bine, cu cele mai bune intenţii. (Cu Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Marian Râlea, Alina Grigore).
Mi se pare un film onest despre un tip care încearcă să ajute. Şi nu vreau să-l judec, pentru că am trecut prin asta şi m-am regăsit în multe replici şi situaţii şi m-am amuzat, fin'că e haios să văd din exterior un Alex (eu) de acum câţiva ani. Alex (el) trăieşte intens, pentru că e acolo în miez şi încearcă să ştie, facă, ajute la tot.
Adrian Sitaru, regizorul filmului spunea, după film, că este cam 90% autobiografic. Şi pentru că am rezonat la poveste (cum să nu rezonez la situaţii în care am re/acţionat asemănător) l-am întrebat dacă e chiar aşa bulangiu în situaţii de-astea. I-am spus-o aşa cum i-o spun unui prieten bun când sunt de faţă la o situaţie tensionată ce-i implică părinţii (că am tot asistat) şi pentru că ştiu că şi eu am fost (şi sper eu sunt mai puţin) tot aşa de bulangiu în multe situaţii.
Şi multă lume e, dar o face din dragoste, cu cele mai bune intenţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu