luni, 27 februarie 2012

jurnal: prezent, dar mă mai ia valul

Ultima săptămână de Bucureşti. Cel puţin pentru o vreme şi în special în privinţa vieţuitului aici. Îmi imaginez că voi reveni cu fel de fel de idei şi treburi, dar rămâne de văzut.

Cel mai probabil voi fi câteva luni în Constanţa şi-apoi, în funcţie de prezentul de atunci, voi vedea :)

Vreau să îmi cer scuze oamenilor de la Republika Verde, pentru că nu am mai dat niciun semn de viaţă. Sunt un bulangiu. La sfârşitul lui decembrie sau începutul lui ianuarie am aplicat cu câteva idei la un concurs de proiecte la prima tv, brain station se numea. Nu am primit niciun răspuns până acum, dar am pus şi ideea cu care aş fi venit la voi şi n-am vrut să încurc poveştile.

Nişte prieteni plecau din ţară la învăţat altfel despre viaţă şi lucrul ăsta mi-a adus aminte de umblat şi descoperit (îmi place să fiu călător) şi asta a venit în continuarea ideii de mobilitate.

Şi-acum încerc să văd dacă pot îmbina umblatul cu ocupaţia care să mă susţină. Sunt mulţi care fac asta, deci ar trebui să iasă (o să iasă ceea ce trebuie, nu mă îndoiesc, chiar dacă are sau nu legătură cu planurile mele).

Îmi cer scuze Cristinei  (Gamma), pentru că materialul cu mămicile a rămas în pom. Am un interviu audio şi tot felul de crâmpeie de documentaţie şi nu ştiu încotro se va duce, atunci când se va duce, dacă se va duce (nu mi se pare că pot oferi ceva cu el şi aştept să descopăr).

Îmi cer scuze lui Lorin şi teatrului domniei sale :) - lorgean theatre (textul e aproape gata de la sfârşitul lui decembrie, dar nu l-am mai simţit şi l-am lăsat să se mai coacă). Deci sunt bulangiu.

Oamenilor de la Komunitas: am să vin cu feedback pentru ghidul de educaţie urbană. A doua zi a workshopului de la lansare n-am mai apucat să ajung pentru că am petrecut Ziua Mondială a drepturilor omului la Jandarmerie. Partea bună e că se protestează în Piaţa Universităţii şi oamenii nu mai sunt ridicaţi.

Îmi cer scuze celor de la teatrale pentru că nu am mai trimis monologul. L-am tras de câteva ori şi am văzut că mai am de lucru, iar apoi m-am luat cu altele şi am uitat. Spor la proiecte şi adunat oameni cu entuziasm. Cred că poate ieşi ceva foarte fain de acolo. (se pare că azi mi-am amintit, deci sunt bulangiu).


Îmi place să fac pe deşteptul. Mai ales să le arăt ălora care se cred deştepţi că nu e chiar aşa (băeţii şi fetele cu caterincă umilitoare pentru alţii, pentru voi sunt aici - dacă voi îi luaţi pe alţii, vă iau şi eu la ....). Îmi dau seama că nu rezolv mare lucru în felul ăsta, dar mă ia valul - super justiţiar :)) -

Dacă mă antrenez în prezent (stau în cur şi-mi observ respiraţia, nimic deosebit, nu fac scheme yoginare sau altceva) mă buşeşte râsul când îmi amintesc momentele mele "justiţiare". Ar prinde bine să fac asta mai des, pentru că n-aş mai lua atât de personal micile detalii care se petrec în jurul meu şi care de multe ori au legătură cu mine. Şi le-aş rezolva mai senin.

vă pup.

p.s.
Dacă vrea cineva să construiască pe ideile ce le-am turnat la prima (asta daca i se par decente), să se apuce. Ideile sunt făcute să circule ca să crească mai bune. Asta apropo de totul este un remix. Şi-acum ideile:


Wisdom from.
Emisiune de 25/45 min în care umbli cu oameni o zi/o săptămână. Oameni care inspiră şi care dăruiesc energie şi o pot transmite dincolo de sticla televizorului - oana pellea, cosmin alexandru, oameni cunoscuţi şi mai puţin/deloc cunoscuţi care fac lucruri mişto, traineri, oameni care îndeamnă la mişcare, acţiune, trezire - lucrurile pe care le fac, cum le fac, ce le iese, cum se comportă.

Emisiune de revoluţionat.
-informaţii din lume din categoria occupy, proteste, mişcări sociale, comunităţi şi sate ecologice, festivaluri etc.
-campanii în care te poţi implica
-invitaţi care îndeamnă prin acţiunile lor, modul lor de viaţă la activism/acţiune (de la Toma Coconea la Raed Arafat, de la fotojurnalişti la pustnici)
-know your rights/cunoaşte-ţi drepturile (ce drepturi avem, de la dreptul la liberă exprimare, la dreptul la protest, iniţiative legislative, naşterea unui ong/partid etc. sfaturi practice despre ce se poate face în caz de abuzuri ale forţelor de ordine, în caz de amenzi abuzive, cum te aperi în justiţia românească până la CEDO etc.)
pentru că noi vom schimba lumea. N-o s-o facă nimeni în locul nostru. Şi ar fi bine s-o facem cu dragoste, armonie şi asumare.

fabricat în ro.
Emisiune făcută prin ţară de la faţa locului. Cu oameni care fac şi dreg. (Ion Bobaru - farmacist brăilean care face medicamentele dupa retete + alte leacuri, Grigore Leşe - care adună oameni cu "apucături muzicale" din sate uitate de lume şi le aduce în faţa noastră, Subcarpaţi, antreprenori care produc asumat fără să pună mâna, speologi) etc.


autostopând lumea.
(2 oameni care merg în europa şi în lume. Cu autostopul. Cu tinte/scopuri ex. văzut aurora boreala, mers la carnavalul din Maastricht, oktoberfest etc. şi relaţionat( couchsurfing, craiglist, alti oameni care îţi pot da o mână de ajutor)

globetrotter.
emisiune despre călătorit. în toate felurile: autostop, trenuri, carshare'ing, avioane şi altele. Cu invitati făcători de astfel de drumuri (tipul cu vând km, Uca Marinescu, Paramongols etc.) + înregistrări şi învăţături adunate.

alter-nativ.
emisiune magazin de o oră ce aduce  noutăţi revolutionare pe toate planurile (de la social la muzică, de la arhitectură la educaţie etc.) cu reportaje scurte despre soluţii proaspete care rup gura târgului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu