duminică, 8 ianuarie 2012

sunt om. şi dincolo de asta, sunt.

Acum câteva minute citeam, trecând din site în site:

"Sunt mii de fotografi in Romania. Tu esti unul dintre ei, insa clientii tai trebuie sa vada altceva. Esti un business si ai nevoie de branding personal."

E un workshop care se va întâmpla la F64, dar nu despre asta e vorba. Ceea ce mi se pare fascinant e că în State şi nu numai ( în Vest/Occident şi din nou "şi nu numai") acum ceva ani, cu mult înainte să mă nasc eu, oamenii propuneau idei asemănătoare, despre cum să te vinzi, cum să te prezinţi, cum să fii cel mai bun/cunoscut/important, cum să te etc., care s-au propagat şi perpetuat. Iar de mai curând, de secolul trecut şi mai aprig acum, sunt din ce în ce mai mulţi oameni care promovează valori mai estice, orientale, prietenoase faţă de mediu, trup şi spirit. Mi se pare foarte mişto că oamenii caută şi se înmulţesc în căutarile lor. Nu vreau să judec care e varianta cea mai bună, pentru că nu cred că despre asta e vorba,

dar e plăcut să văd un mediu de la care am primit vânzări, cum îmi provoacă echilibrul, spiritualitatea, pauza (de la TED la Eckhart Tolle şi antreprenori sociali care reorganizează nişte cuvinte prăfuite precum "valori", la oameni de ştiinţă care descoperă lucruri demult ştiute de şamani şi pustnici ). E plăcut să văd/aud despre oameni din corporaţii care, simţind că le lipseşte ceva, se apucă de meditat, despre zeci de mii de ruşi care ies în stradă, despre oamenii care ocupă wallstreet şi capitale.

Oameni se detaşează de poveşti, de probleme, de griji. Alţi oameni le îmbrăţişează. Dacă sunt acum şi trag aer în piept şi mă gândesc(observ) cum mintea îmi fuge în diverse scenarii, înseamnă că eu nu sunt mintea mea.

vă pup



2 comentarii: