miercuri, 10 noiembrie 2010

bucureşti-timişoara

Am plecat vineri (se întâmpla prin martie, dar am vrut să descriu cât mai bine călătoria, până când am uitat de ea şi de blog) la Timişoara să mă întâlnesc cu ceva prieteni că aşa am promis, şi am făcut autostopul ca antrenament pentru o călătorie mai mare, ce va să vie.

Bucureşti-Timişoara

La ora 12 stăteam drept, deasupra Carrefour'ului din Militari, la început de autostradă, cu o foaie de calendar pe spatele căreia scria mare şi negru TM. La vreo 20 de minute a oprit un Logan cu un nene pe la 60 de ani care mi-a spus că nu stau bine aici pentru Timişoara şi că mă poate lăsa el la Piteşti "unde sigur prind ceva". Pe drum am discutat ceva politică - el era şofer de-o viaţă şi a prins feţe înalte şi pe vremea Ceauşescului şi pe vremea asta - despre tinereţuri, dacii din 1970, optimism şi vremuri mai bune. Simpatic om, cărunt şi vioi, vorbăreţ şi de treabă. M-a lăsat la vama din Piteşti "că pe-aici ies tirurile şi dacă ai noroc prinzi unul direct".

Erau ceva oameni adunaţi la ia-mă nene, dar mi-am scos politicos foaia şi am întins-o spre şosea. La puţin timp un matiz a venit de pe sensul opus şi a tras langă mine, a luat 3 muncitori şi şoferul m-a întrebat dacă vreau până la Slatina şi-am zis că vreau. Nu am înţeles prea bine ce muncea acum, dar am auzit că a lucrat vreun an de zile la Dacia la uzine, din discuţia cu tipul de lângă el care făcuse asta acum câţiva ani şi probabil de-aia era în măsură să spună după fiecare vorbă "păi vezi" referitor la condiţiile de acolo vs. salarii şi oameni. Am mai auzit de cineva care şi-a tăiat trei degete reparând o maşinărie şi-apoi câte ceva despre viaţa lui. În Slatina i-am mulţumit dar el vroia zece lei "că aşa mi-au dat şi ceilalţi, doar nu credeai că e pe gratis". I-am dat 5 şi mi-am cerut scuze. Probabil că ar fi trebuit să îmi spună dinainte sau poate să întreb eu.

De unde m-a lăsat el (o şosea ingustă care dădea spre ieşirea din oraş) am mai mers câţiva paşi, am aşteptat vreo 20 de minute, apoi am mers câţiva kilometri, am trecut pe la un magazin pentru ceva de mâncare şi am întrebat de o zonă bună de autostop. Am continuat să merg până la ieşire, peste drum de o benzinărie de unde un lucrator mi-a spus că mai în faţă se intersectează cu centura şi că e mai bine. Lungă Slatina asta, dar de la ultimul loc am avut noroc de un student la construcţii care mergea în Motru.

Mi-a zis că mă poate lăsa în Strehaia şi mie îmi convenea. De treabă om, făcea ceva bişniţă cu parfumuri şi în rest câte un drum odată la câteva săptămâni acasă. Nu-i plăcea Bucureştiul pentru că "e prea aglomerat şi se bagă ăia în trafic şi nici nu mulţumesc... ce-o fi aşa greu să apeşi un buton (arătând spre butonul de avarii)". Am stat la poveşti despre respect, omenie şi bun simţ, despre un chelner din Motru care era super om şi câştiga destul numai din bacşiş plus un salariu "de vreo 30 de milioane probabil, da merita".

În Strehaia, printre zecile de turnuleţe, oamenii se uitau cam curioşi la mine, şcolarii terminaseră orele şi câţiva ochi mă urmăreau, dar nu mi s-a parut vreo răutate în privirea lor. Îmi place localitatea pentru că-mi pare autentică vie şi colorată cu toate kitschurile ei. La ieşire am prins repede o maşină până în Drobeta Turnu Severin.

Am ascultat nişte muzică irlandeză, am discutat despre fonduri europene şi oameni care "se descurcă", autostop si originile şoferului, pesimism şi lehamite, dar dincolo de tonul trist, Cezar mi-a lăsat numărul de telefon pentru cazul în care nu mai prind ceva până la Timişoara pentru că se întunecase deja şi mi-a sugerat un loc de oprit maşini. Un taximetrist a oprit şi mi-a zis să mă mişc un pic, tot înspre centură. Am aşteptat poate mai bine de jumătate de ora cu tot cu mutatu dintr-un loc în altul, dar ştiam că mai am un opţiune, un amic din Bucureşti care locuieşte în Drobeta şi din ce-mi spusese o prietenă la telefon ar fi fost în oraş.

Din fericire n-a fost nevoie pentru că o altă maşină m-a luat. "Unde mergi? ... şi cât dai.. o suta de mii? cam puţin. Ai avut noroc cu mine, că la ora asta nu prea mai opreşte lumea, hai urcă". Nenea ar fi vrut două sute (20 de lei) dar ne-am înţeles până la urmă. Prost drum de la Drobeta şi întuneric, deci nimic de vazut pe geam. Nenea era din Recaş, de unde mai aveam  doar 24 de kilometri de Timişoara. Zidar "meseriaş", peste 60 de ani, cu barba scurtă şi albă din câte mi-am dat eu seama în bezna din Dacia îmbibată cu miros de benzină. Am vorbit despre tineret şi meserii, facultăţi şi modul în care funcţionează limba ţigănească "că eu dacă încerc, nu prea mă pot înţelege cu un ţigan ungur, că noi avem o bază de cuvinte, da restul le luăm".

Din Recaş am prins foarte uşor nişte omuleţi simpatici şi nu prea vorbăreţi, care m-au lăsat la intrare şi de acolo cu câteva întrebări şi nişte răspunsuri de la oameni foarte chill şi ajutăreţi am nimerit bine :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu