miercuri, 4 noiembrie 2009

teama de ridicol - radiografie personala

M-am trezit pe la 12, desi am pus ceasul sa sune la 10 (e cam greu de vreme a devenit o obisnuinta de cateva saptamani sa ma culc pe la 5 dimineata, de curand chiar 6 si-un pic) si m-am miscat destul de greoi spre BCU - Biblioteca Central Universitara - la o conferinta.

In momentul in care merg singur la evenimente ma simt destul de vulnerabil si nu pot sau nu am chef sa ma extrovertesc dintr-o data, devin chiar timid, desi de cele mai multe ori simt nevoia sa capat atentie pozitiva/admirativa si ma misc in ideea de a deveni misto/cool (vorbesc serios). Astazi am ajuns la leadership AIESEC plouat, cu o mica durere de cap si un pic de nechef - sunt destul de antipatic uneori, cand nu dorm cat trebuie si nu mananc bine - si ma simteam destul de stingher pentru ca nu stiam pe nimeni.

Am trecut repede pe la masa organizatorilor, mi-am zis numele care a fost gasit si bifat in casuta lui si mi s-a spus ca imi pot lasa haina la garderoba (e prima oara cand am fost in corpul de conferinta din BCU si am fost destul de nedumerit scarile prea multe ) asa ca am urcat mi-am lasat geaca si am coborat pana pe jumatate scarile si de acolo am alunecat un pic, dar din fericire nu am cazut.

Toata alunecarea asta a durat cred ca maximum 3 secunde pana am reusit sa ma prind de balustrada si apoi sa ma reechilibrez, am auzit chiar un "doamne" sau "ai grija" sau "fereasca" pana sa revin pe picioarele mele si apoi mi-am luat o revista si m-am asezat pe-un scaun. La faza asta chiar am acaparat toata audienta din sala de asteptare (nu erau prea multi) si nu ma simteam deloc in largul meu, dar mi-am dat seama si am zambit.

Nu-mi plac ochii multi in momentul in care ma impiedic indiferent ca se intampla in sensul propriu sau la figurat (balbaieli, lapsusuri). Cred ca s-a facut destul misto de mine cand eram mic si probabil de-aia sunt mai atent la astfel de detalii, desi cred ca de la atentia asta pierd momentul amuzant si raman si cu un pic de frustrare.

De data asta am trecut repede peste, dar m-am gandit un pic si cred ca in clipele alea am scanat destul de atent privirile din jur, poate chiat un pic agresiv sa vad daca rade cineva de mine, de parca asta ar fi fost sfarsitul lumii. Mi se pare ciudat pentru ca eu rad de mine si ii fac si pe altii sa rada cateodata, dar aici e hazardul, e bucata unde nu mai detin controlul si cred ca de asta mi-e teama de multe ori iar de alte ori nu (pentru ca din cand in cand imi plac emotiile si adrenalina).

Am intrat la conferinta, a vorbit Cosmin Alexandru, un om pe care il apreciez foarte mult pentru ca e chill si atent la detalii si constructiv si in partea de sesiune de intrebari ma gandeam ca la ora asta chiar nu am nicio intrebare in cap pentru el. De foarte multe ori nu pun intrebari si nu interactionez cu oamenii dintr-o teama de ridicol, ca o sa pun o intrebare proasta sau o sa ma incurc daca mi se cere sa fiu mai specific si ca s-ar putea sa se faca glume pe seama mea.

Azi n-a fost cazul, dar imi constientizez aceasta hiba (nu prea se pune cand merg sa iau interviuri pentru ca acolo am un rol de asumat si mi se pare mult mai simplu, pentru ca am fost "anuntat" si interlocutorul ma cunoaste telefonic sau am un microfon si un cameraman care imi dau "puterea")

Spun astea deoarece Cosmin a vorbit despre cum unii oameni nu stiu la ce sunt buni, ce skill'uri au si trebuiesc imbunatatite si stiu ca imi place sa vorbesc in public, doar ca nu o pot face de fiecare data pentru ca imi construiesc prejudecati (cred ca sunt un contructor foarte eficient de prejudecati). La fel de mult imi place sa fiu haios si sa ii destind pe oameni si sa ii cunosc (partea de cunoastere a oamenilor e ceva mai recenta pentru ca am redescoperit ca nu sunt chiar asa destept si am mult mai multe de invatat daca nu ma incerc sa fiu in centrul atentiei).

Momentan invat. La workshopuri, conferinte, ateliere si alte experimente de interactiune si nu numai.

(cand eram mic mi se spunea dumbo pentru ca aveam urechile foarte mari, cam la fel de mari ca si acum, dar pana acum din fericire mi-a mai crescut capul :) )

3 comentarii:

  1. Alina20:04

    Foarte misto postul asta. Unora le trebuie grupuri de terapie ca sa vorbeasca atat de deschis despre ei, sa se cunoasca si sa recunoasca unele chestii personale - sa le zicem nu tocmai puncte forte - pe care avem tendinta sa le tinem sub pres.
    Bafta cu achizitiile ;).

    RăspundețiȘtergere
  2. eu crek tre' sa nu-ti mai pese =))

    RăspundețiȘtergere