Am observat că majoritatea oamenilor fericiţi de la metrou ori sunt tot felul de martori sau mai puţini martori ai cuiva (nu prea mă pricep la secte) care se strâng în grupuri şi zâmbesc şi cântă şi zâmbesc ţi cânta, ori sunt nişte copii gălăgioşi, ori sunt foarte prăjiţi (cu diverse substanţe, mai legale sau mai puţin legale)
Pentru că imi este oarecum dificil să mai fiu copil gălăgios (copil am rămas şi sunt mândru de asta, păcat că se manifestează cam rar această boală) şi cum nu mă simt deloc atras de spice shopuri, văd că în mare parte mi-a rămas varianta sectanţilor.
Mă întreb însă dacă sectanţii luaţi separat, adică nu atunci când se adună, mai sunt zâmbăreţi. Pentru că aici vroiam să ajung.
Călătorii singuratici de la metrou nu prea zâmbesc (decât la telefon şi atunci tehnic vorbind nu sunt singuratici)
Mă gândesc că majoritatea motivelor de anti-zâmbire provin de la griji, unele dintre ele având legături discrete cu CRIZA.
Şi dacă tot există o criză economică (şi tot o să mai existe o vreme), am putea construi o criză a grijilor.
Adică să nu mai producem griji, să nu mai avem griji şi să se creeze o imensă panică în societate, subiectul să fie preluat de toată media şi să se discute ore în şir cu sute de invitaţi mai vedete, mai politicieni sau mai analişti, mai preoţi, mai specialişti. Şi să se caute soluţii.
Şi să vuiască presa centrala şi locală, să apară zeci de campanii de strângere de fonduri, să fie angajaţi oameni de ştiinţă şi toată lumea să fie măcar haioasă spre o nesoluţionare a acestei mari probleme, care ne va face viaţa măcar ceva mai bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu