am tot cautat un titlu care sa exprime bine despre ce este vorba aici fara sa faca pe desteptu ori pe dichisitul inteligent cu umor fin, dar pana la urma despre asta este vorba.
o piesa ce-ti canta despre o calatorie destul de lunga incat sa treci prin toate starile care te definesc, care te arata si bun si rau si din care inveti pe parcurs. pentru ca finalul ei este sfarsitul.
vizual vorbind ma transpune in liceu, in perioada de hoinarit cu trenurile, intr-un mediu plin de culorile inchise dar adevarate ale unor oameni frustrati de jegul fizic si spiritual ce-i inconjoara si-i cuprinde: un tren personal, care miroase a tutun, pisat si posirca infecta amestecat cu bidoane goale de bere, multa vodca la sticle mici, de plastic, baute cel putin trei sferturi din care oamenii mai trag cate-un gat din cand in cand. glume fara haz dezvelesc gurile stirbite si ochii rosii de nesomn, incarcati cu cearcane si urdoare.
geamurile sunt deschise ca sa se faca aer sau ceva pe-acolo. un pusti cret care sta pe jos, la capatul holului, la bagaje, printre scuipati si coji de seminte, se ridica anemic si intra in primul compartiment sa ceara o tigara. iese cu un zambet sictirit, aprinde tigarea si deschide usa trenului si se pune in cur, cu picioarele pe scari.
fumeaza si se simte liber. de fapt ii e foame, sete si somn si tigarea asta ii provoaca o greata care l-ar face sa vomite daca ar avea ce. oameni cu plase mari de rafie trec galagiosi dintr-un compartiment in altul, carandu-si animalele, plozii si problemele si nici nu-l baga in seama.
afara e camp si din cand in cand mai apare cate-o halta unde trenul opreste atat cat sa mai urce 3 oameni. mai multi nici nu cred ca exista in pustiul asta. soarele arde puternic si tabla ruginita a trenului se incinge, dar in departare se vede orasul..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu