"Suntem in anul 2070. Am 50 de ani, dar arãt de 85. Am multe probleme pentru cã beau prea putinã apã. Cred cã nu imi mai rãmane mult timp. Astãzi sunt unul dintre cei mai in varstã in societatea in care trãiesc.
Imi amintesc cand eram de 5 ani. In parcuri erau pomi multi, casele aveau grãdini frumoase si puteam sã stau sub dus chiar si o orã. Totul era diferit. Acum folosim prosoape cu ulei mineral ca sã ne curãtim. Inainte, toate femeile isi arãtau cu mandrie frumosul lor pãr. Inainte, tata spãla masina cu furtunul de stropit. Astãzi legea interzice cu strictete asemenea practici. Astãzi trebuie sã-si radã capul ca sã-l pãstreze curat fãrã sã se foloseascã de apã. Imi amintesc cã existau multe tabele care scriau ATENTIE LA APÃ, dar nimeni nu le bãga in seamã. Oamenii credeau cã apa este inepuizabilã. Astãzi, toate fluviile, raurile, lacurile si apele subterane sunt iremediabil contaminate si secate.
Tot peisajul inconjurãtor nu mai este decat un desert fãrã sfarsit. Infectiile gastrointestinale, bolile de piele si infectiile urinare sunt principalele cauze de deces. Industria a paralizat si procentajul somajului a atins cote dramatice. Fabricile de desalinizare a apei de mare sunt principalul domeniu de productie. Dau muncitorilor apã potabilã in loc de salariu. Atacurile pentru un bidon de apã sunt obisnuite pe drumurile de-acum pustii. Hrana este in proportie de 80% sinteticã. Inainte ni se recomanda sã bem 8 pahare de apã pe zi. Astãzi nu am dreptul sã beau decat o jumãtate de pahar. Pentru cã nu ne putem spãla hainele le aruncãm, ceea ce mãreste muntii deja enormi de gunoaie. Ne-am reintors la folosirea latrinelor ca in secolul trecut, pentru cã sistemele de canalizare subterane nu pot functiona fãrã apã.
Oamenii stau fatã in fatã cu spaima: corpurile lor sunt astenice, zbarcite de deshidratare, rãnite de radiatia infrarosie pe care nu o mai filtreazã atmosfera din cauza gãurii de ozon. Din cauza deshidratãrii pielii, o femeie de 20 de ani aratã de 40. Concentratia de oxigen s-a redus din cauza lipsei de vegetatie, ceea ce a dus la scãderea capacitãtilor intelectuale ale noilor generatii. Oamenii de stiintã fac cercetãri, dar nu se vede nici o solutie la orizont. Nu putem fabrica apã.
Morfologia spermatozoizilor multor bãrbati s-a modificat ceea ce a dus la nasterea de copii - victime, cu mutatii si malformatii. Guvernul ne obliga sã plãtim pentru aerul pe care il respirãm: 137 m3/persoanã/zi. Cei care nu pot plãti sunt izgoniti din zonele aerisite, inzestrate cu plãmani mecanici uriasi, care functioneazã cu energie solarã. Aerul nu este de foarte bunã calitate, dar cel putin putem sã respirãm. Media de viatã este de 35 de ani.
Cateva tãri au reusit sã conserve insule de vegetatie cu apã curgãtoare curatã. Aceste zone sunt supravegheate foarte sever de cãtre armatã. Apa a devenit un bun rar, o comoara inestimabilã, mult mai valoroasã decat aurul si diamantele. Aici nu mai existã copaci, pentru cã nu plouã aproape niciodatã. Si
cand incepe sã plouã, nu cade decat ploaie acidã. Nu mai existã anotimpuri din cauza schimbãrilor de climã (fenomenul de serã) datorate activitãtii oamenilor secolului XX, care au poluat mediul inconjurãtor. Si totusi prevãzusem cã trebuie sã ne conservãm mediul inconjurãtor, dar nimeni nu a fãcut nimic.
Cand fiica mea imi cere sã-i povestesc cum era pe cand eram eu tanãr, ii spun cã pãdurile erau frumoase. Ii vorbesc despre ploaie, despre flori, despre plãcerea de a inota si de a pescui in rauri si lacuri si de a bea catã apã doresti. si despre buna sãnãtate a oamenilor.
Mã intreabã: Mi se pune un nod in gat.
- Tatã! De ce nu mai existã apã?
Nu pot sã incetez sã mã consider vinovat, pentru cã apartin generatiei care a desãvarsit distrugerea mediului inconjurãtor, neluand in serios nenumãratele avertismente. Apartin ultimei generatii care ar fi putut schimba cursul evenimentelor, dar care a hotãrat altfel. Astãzi, copiii nostri plãtesc scump asta.
Cred sincer cã viata pe acest Pãmant nu o sã mai fie posibilã de acum incolo, pentru cã distrugerea mediului a ajuns intr-un punct fãrã intoarcere. Cat as dori sã mã fi putut intoarce inapoi si intr-un oarecare fel sã fi fãcut intreaga omenire sã inteleagã in clipa in care puteam incã sã facem ceva ca sã ne salvãm planeta!"
Trimiteti aceastã scrisoare tuturor cunoscutilor, nu va fi decat un minuscul semnal de alarma pentru desteptarea constiintei universale. Apa trebuie salvatã. Nu este vorba de un joc, este deja realitatea noastrã. Faceti asta pentru copiii vostri. Dacã nu-i aveti incã, s-ar putea ca intr-o zi sã-i dobanditi. Sã nu le lãsãm Infernul mostenire. Sã le lãsãm viata!
*document aparut in revista Cronica de los Tiempos in aprilie 2002
am primit si un pps de la o prietena pe care il puteti downloada de aici. Eventual sa-l dati
mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu