nimic deosebit

şi mai învăţ să deschid ochii: Barefoot College

2012-01-30T22:21:00.000+02:00

O poveste despre o şcoală fără diplome, care rupe orice Oxford, Cambridge, Harvard etc.

jurnal: i-am arătat curu unei asistente

2012-01-26T17:32:00.000+02:00

De fapt erau două asistente şi o tanti doctor. La urgenţă, la Spitalul Colţea. Şi un eu panicat că de câteva zile mă doare "într-o parte" (din spate) şi mă gândeam că vreun organ stă să pocnească sau ceva.

M-am trezit de dimineaţă cu gândul să merg la urgenţă, dar am hotărât, după un duş, să mai dorm un pic. Până s-a făcut aproape 12. Eram nehotarât dacă s-aleg Colţea sau Universitar, dar am zis să trec pe la primul, că-i mai aproape şi dacă nu mă scapă de griji drumeţesc şi pân la celălalt.

Afară frumos, zăpezi (în sfârşit simt, văd, gust şi eu că e iarnă şi e mişto), vânt cu fulgi, ca "odinioară". Intru în Colţea, bâjâi un pic şi ajung la urgenţe.

Destul de chill atmosfera, nimic cu sânge, ţipete, aşa că iau un loc. Un homeless din stânga mea completează o fişă şi discută cu asistenta - ştii să te semnezi? da.. asta-i semnătura mea (subliniind pe foaie). Apoi asistenta pleacă şi se întoarce cu un ceai. - Să ai grijă cum îl bei că e fierbinte.

Între timp apar doi muncitori care intră în faţa mea (eu tot timpul îmi fac scenarii cu mersu la urgenţă.. dacă ce am eu nu e urgent şi sunt alţi oameni cărora le-ar prinde bine nişte atenţie înaintea mea), apoi o tanti care bate la uşa pe care scrie CPU (cameră de primit urgenţe). Doctoriţa apare şi aflu motivul venirii ei: - am căzut azi-dimineaţă. Am alunecat pe gheaţă şi m-am lovit la cap şi am greţuri de câteva ore şi ameţeli şi mă doare capul. - păi vă trebuie neurologie şi nu avem aici. Pot să vă chem o ambulanţă să vă ducă la un spital cu secţie de neurologie, sau puteţi să mergeţi dumneavoastră, dacă mai puteţi şi să econimisiţi nişte timp - păi merg eu, dacă am ajuns până aici..

- Cine mai aşteaptă ?
- Eu. (şi îi explic durerea)
Intru în cameră, îmi las geaca în cuier şi mă aşez pe pat. O asistentă mă unge pe piept şi îmi lipeşte nişte ventuze şi îmi pune un fel de cleşti la glezne şi la încheieturile de la mîini. Tanti doctor mă întreabă dacă am depus efort, mă auscultă cu stetoscopu şi mă pipăie întrebându-mă dacă mă doare. Îmi pune un termometru şi se uită pe electrocardiogramă. Apoi mă întreabă dacă vreau să mă înţepe.

Asistenta îmi spune că o să doară un pic, mă întreabă de alergii, în timp ce eu mă dezbrac, şi îmi face un algocalmin cu înca ceva (care doare la fel de mult ca atunci când eram mic). Tanti doctor îmi explică potenţialele motive ale durerii şi îmi scrie o reţetă şi o trimitere la ecografie. Le mulţumesc şi ies.

Mi-a trecut durerea într-o parte, da acuma mă doare buca stângă şi un pic piciorul. E bine.

război şi pace în Piaţa Universităţii

2012-01-19T18:08:00.000+02:00

ţestoasele ninja, legalizaţi marijuana, "vă rugăm să părăsiţi zona, vom folosi forţa", jos! sus! acum, pietre, telefoane, aparate de fotografiat şi camere video, jurnalişti, protestatari, conflict, energie, treziţi-vă

trezeşte-te

jurnal. joi 19 ianuarie ora 06:09

2012-01-19T16:22:00.000+02:00

Pentru că asta e convenţia, intru în firul epic şi dau curs poveştii. După câteva cuie, haşişderea, caut printre seriale ceva care să mă ungă la suflet (observ că deja am tendinţa să exagerez) pe vplay. Big Bang Theory (îmi place că e mai dubios dar, de facto, tot la asta se rezumă, poate într-un mod mai real. pentru mine), New Girl, Breakout Kings.

Se construieşte cool, se construiesc conflicte, decepţii, trădări; adică eu mă gândesc că oamenii reali (din spatele monitorului/televizorului) aleg să trăiască după regulile unor filme/poveşti. (de la Sienfield la Jose Armando). Dacă vrei şi cauţi, păi cu siguranţă găseşti ipoteză, intrigă, punct culminant şi deznodământ. (E acelaşi şablon - pattern like- sîc). De exemplu: Gigel e supărat pe Rodica că Rodica nu mai face sex cu el şi se gândeşte că e posibil să facă "treaba asta ruşinoasă" cu altcineva. Şi se enervează. E posibil să urle în câteva momente cheie, şi de ce nu, să lovească. Şi apoi să se smiorcăiască şi după un timp s-o ia de la cap. Şi cu timpul, Gigel, plin de experienţă, îşi dă seama că el e o victimă şi viaţa e o curvă şi că nu mai poţi avea încredere în nimeni. (bravo Gigel)

Mi se pare că desfăşurarea acţiunii se întâmplă acum. Şi dacă eşti dus (cu vaca - aviz jurnaliştilor şi celorlalţi căutători de scenarii) după alte poveşti, scapi ce e important.

Şi dacă în viaţă firul epic se rupe şi se leagă la alt ghem sau la altă bucată, undeva la câteva sute de metri de ruptură şi apoi la alte sute de metri şi poate la un moment dat se leagă mai napoi. Mai face parte din poveste? Fin'că trebuie să fie aşa, că aşa ne-am obişnuit? Păi dacă trebuie (aş putea să întreb de ce trebuie să trebuie, dar mă abţin) să facem eroi şi antieroi să fie scântei, putem.

E un joc şi oricât aş face-o pe zenul, îmi place să mă joc. Aşa că la joacă! şi dacă or apărea prea mulţi pitici îmi iau o pauză, mă întind, respir şi zic prezent.

vă pup.

apă la sticlă sau de la chiuvetă?

2012-01-14T18:39:00.001+02:00

de la story of stuff project

Am tot citit şi auzit despre povestea apei îmbuteliate. Să ne apropiem un pic mai mult de subiect.
Apa de chiuvetă e mişto. Iar dacă nu e mişto, hai să o facem.

case mici. mişcarea caselor micuţe

2012-01-10T04:32:00.002+02:00

via the tiny life

Chiar dacă este "micuţă", e mai degrabă micuţă pentru o casă americană obişnuită, pentru că are totuşi o suprafaţă totală de aproape 40 de metri pătraţi (ceea ce e rezonabil) şi e pe roţi. Deci poate rezolva problema cu mutatul. Mai puţine lucruri şi mai mult tu. O comunitate destul de mare care împarte cunoştinţele de cum se face. Un popor de noi hippioţi.

"Rasele" încep să se modifice ţinând cont de aspecte pe care le pot controla (gusturi şi valori).

sunt om. şi dincolo de asta, sunt.

2012-01-08T05:51:00.000+02:00

Acum câteva minute citeam, trecând din site în site:

"Sunt mii de fotografi in Romania. Tu esti unul dintre ei, insa clientii tai trebuie sa vada altceva. Esti un business si ai nevoie de branding personal."

E un workshop care se va întâmpla la F64, dar nu despre asta e vorba. Ceea ce mi se pare fascinant e că în State şi nu numai ( în Vest/Occident şi din nou "şi nu numai") acum ceva ani, cu mult înainte să mă nasc eu, oamenii propuneau idei asemănătoare, despre cum să te vinzi, cum să te prezinţi, cum să fii cel mai bun/cunoscut/important, cum să te etc., care s-au propagat şi perpetuat. Iar de mai curând, de secolul trecut şi mai aprig acum, sunt din ce în ce mai mulţi oameni care promovează valori mai estice, orientale, prietenoase faţă de mediu, trup şi spirit. Mi se pare foarte mişto că oamenii caută şi se înmulţesc în căutarile lor. Nu vreau să judec care e varianta cea mai bună, pentru că nu cred că despre asta e vorba,

dar e plăcut să văd un mediu de la care am primit vânzări, cum îmi provoacă echilibrul, spiritualitatea, pauza (de la TED la Eckhart Tolle şi antreprenori sociali care reorganizează nişte cuvinte prăfuite precum "valori", la oameni de ştiinţă care descoperă lucruri demult ştiute de şamani şi pustnici ). E plăcut să văd/aud despre oameni din corporaţii care, simţind că le lipseşte ceva, se apucă de meditat, despre zeci de mii de ruşi care ies în stradă, despre oamenii care ocupă wallstreet şi capitale.

Oameni se detaşează de poveşti, de probleme, de griji. Alţi oameni le îmbrăţişează. Dacă sunt acum şi trag aer în piept şi mă gândesc(observ) cum mintea îmi fuge în diverse scenarii, înseamnă că eu nu sunt mintea mea.

vă pup

omenie si armonie pentru 2012

2011-12-30T13:30:00.000+02:00

via feeder.ro

asumare. chill şi voie bună.

vă pup.

despre Din dragoste cu cele mai bune intenţii

2011-10-28T22:25:00.000+03:00

Începe filmul şi am în faţă o cameră simpatică în care recunosc multă mobilă de la ikea şi mă simt pe la prieteni. Alex se miorlăieşte gagică'sii că de ce i-a aruncat chiloţii lui din armată, chiloţii lui vechi şi îngălbeniţi. Sunete de chat de Facebook, seamănă din ce în ce mai mult cu prezentul pe care-l traiesc, tachinări mici, prietena-i pleacă, la muncă, probabil.

Şi primeşte un telefon de la taică'su care îi spune că maică'sa a suferit un atac cerebral. Şi se sperie, şi se enervează încercând să afle mai multe detalii şi creşte tensiune, pentru el. Pentru film va veni mai încolo în reprize. Şi se-agită şi caută să rezolve lucrurile până să se mişte din casă. Şi pleacă cu primul tren spre oraşul natal. Pentru că e mama lui şi o iubeşte.Şi încearcă să fie "acolo". Se interesează şi se zbate şi caută şi sfătuieşte, pentru că el ştie, sau încearcă să afle cum să facă ce e mai bine, cu cele mai bune intenţii. (Cu Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Marian Râlea, Alina Grigore).

Mi se pare un film onest despre un tip care încearcă să ajute. Şi nu vreau să-l judec, pentru că am trecut prin asta şi m-am regăsit în multe replici şi situaţii şi m-am amuzat, fin'că e haios să văd din exterior un Alex (eu) de acum câţiva ani. Alex (el) trăieşte intens, pentru că e acolo în miez şi încearcă să ştie, facă, ajute la tot.

Adrian Sitaru, regizorul filmului spunea, după film, că este cam 90% autobiografic. Şi pentru că am rezonat la poveste (cum să nu rezonez la situaţii în care am re/acţionat asemănător) l-am întrebat dacă e chiar aşa bulangiu în situaţii de-astea. I-am spus-o aşa cum i-o spun unui prieten bun când sunt de faţă la o situaţie tensionată ce-i implică părinţii (că am tot asistat) şi pentru că ştiu că şi eu am fost (şi sper eu sunt mai puţin) tot aşa de bulangiu în multe situaţii.

Şi multă lume e, dar o face din dragoste, cu cele mai bune intenţii.

muzică. zgomot. muzică şi zgomot. sunete

2011-10-06T02:17:00.001+03:00

Doar ce l-am văzut. Şi povestea scârţâie un pic la capitolul dacă..atunci .. (din punctul meu de vedere, de potenţial scriitor de scenarii vreodată), dar compensează cu muzică şi experimental.L-am văzut la nişte prieteni şi de la ei până acasă (vreo 10 minute cel mult *cel exagerat de mult) am fost mult mai atent la paşii mei şi cum se leagă muzica în orice, dacă eşti un pic atent.Şi zic asta eu, o specie semiafonă :)

Cât despre drum, plin de poveşti. La Ţeapa lui Ghilduş un baiat c-o pernă mare şi albă în braţe îşi căuta loc de nani, iar mai aproape de UAR (uniunea arhitecţilor) o tanti cu părul răvăşit (stilul ăla de homeless american) mergea pe şosea trăind un film mai vechi probabil şi înjurând de mama focului (mai mult de mamă decât de foc). Şi bloc cu demisol ce mirosea a gem aproape gata (dar încă pe aragaz) şi scară şi lift cu o mască de bec care sună melodios.

Buna dimineaţa Terra !

Wall Street ocupat. proteste

2011-09-30T21:04:00.000+03:00

Wall Street'ul a fost ocupat de aproape 2 saptamani de oameni care protesteaza pasnic iar politia a avut cateva interventii brutale.(am vazut mai multe videouri care confirma aceste date, dar voi cauta mai departe) Protestele se extind si in alte orase ale Statelor Unite. Voi reveni cu detalii dupa ce ma documentez.

mai multe:
https://occupywallst.org/
http://www.livestream.com/globalrevolution/folder

unde m-aş muta din Bucureşti

2011-09-30T13:29:00.000+03:00

foto: www.bigfoto.com/europe/copenhagen/

Mă mănâncă să plec, să umblu, să mă mut din Bucureşti, să văd cum e în altă parte, în alt oraş, în altă ţară. Şi citesc tot felul de articole şi mă energizez gândindu-mă cum ar fi.

În anul 1 sau 2 de facultate am avut o seminaristă care ne recomanda să învăţăm bine aici şi dacă vrem să plecăm, să plecăm pe domeniul nostru în altă ţară, să nu le muncim noi pământurile sau să facem munca de jos, ca să demonstrăm că suntem la fel. Numai că eu nu văd lucrurile aşa. Adică îmi surâde tare ideea de a umbla cu autostopu şi de a munci pe unde apuc la spălat vase, făcut curăţenie, reparat biciclete, cules/adunat etc. şi cunoscut oameni şi culturi. Nu mi se pare înjositor să pun mâna pe-o lopată/greblă/sapă, sau să curăţ după animale. La bunică-mea făceam asta până acum câţiva ani şi culegeam şi curăţam porumbul, măturam bătătura, adunam corcoduşe, prune ş.a. pentru ţuică şi tot aşa. Se mai întâmplă şi în prezent, ceva mai rar fin'că sunt aici, la oraş :)

Adică încerc să îmi elimin limitele construite şi adunate şi să mă bucur de ceea ce mi se oferă. Nu mi se pare în regulă că dacă am terminat o facultate trebuie să mă mişc doar în domeniul ăsta şi să nu fac alte lucruri pentru că dacă fac înseamnă că nu sunt în stare să profesez. (adică mă tentează şi investiţiile în agricultură, chiar dacă am terminat comunicare şi jurnalism). Lucrurile mi se par extrem de relative şi dinamice şi îmi răspund şi la întrebarea de ce am mai făcut o facultate? pentru că am mai cunoscut oameni, situaţii, am văzut cum funcţionează un domeniu (care e viu şi se mişcă şi nimeni nu poate şti încotro).Şi aici ajung la locurile care-mi surâd:

Danemarca - pentru că n-am fost niciodată acolo şi sunt curios cum se trăieşte în Copenhaga şi nu numai.
Olanda - în special Amsterdam pentru că aş vrea să văd cum îl simt după 2-3 ani, nu numai după 2-3 zile.
Portugalia şi nu numai Lisabona.
Berlin fin'că e un oraş pe gustul meu, colorat şi viu şi în toate felurile.

Barcelona mai mult decât restul Spaniei - fin'că am auzit chestii faine despre ea şi tot la sangre caliente ar fi toată America de Sud, dar mai probabil la călătorit, umblat şi poate şi statornicit măcar o vreme prin Buenos Aires, Rio de Janeiro, Caracas şi dacă stau să mă gândesc mai bine, aş vrea să văd cam tot ce înseamnă America Latină. (şi n-aş ocoli nici America de Nord şi apoi aş cam vrea să mă întind la tot ce e pe globul ăsta, măcar să-l văd şi să-l simt un pic) şi uite aşa m-am îndepărtat de la subiect sau de fapt ar fi mai multe opţiuni pe care le-aş încerca pe durată lungă :)

Şi asta nu înseamnă că nu îmi place ţara noastră, pentru că îmi place şi aş încerca şi la noi nişte Timişoara, Iaşi, Cluj, Sibiu, Braşov şi mai sunt..

Oricum rămân comunicator şi cel puţin documentarist indiferent ce voi întreprinde.
Tu pe unde te-ai muta?

îmi doresc cu orice preţ ?

2011-09-29T14:40:00.001+03:00

Aseară am fost la o întâlnire de adunat idei şi antrenament de entuziasm - o sesiune de mentorat - organizată de Leaders - nişte oameni foarte mişto (nu mă credeţi pe cuvânt, mergeţi la programele lor şi verificaţi) care organizează nişte şcoli alternative pentru a scoate liderii din noi. Sesiunea a fost cu Daniel Bichiş şi se lega de NLP (programare neuro lingvistică).

Lucrurile au decurs într-un sistem de dialog şi am ajuns la nişte lucruri care mi se par ajutătoare dar care conţineau şi o chestie cu care nu sunt de acord. Un slide din prezentarea lui Daniel, cu titlul "Limbajul programează rezultatele" si in care erau corelate urmatoarele declaraţii:

O să mă străduiesc -> Pot

O să fac tot posibilul -> Este una dintre posibilităţi

Mi-aş dori să -> Doresc cu orice preţ

Voi încerca -> Reuşesc

Sunt de acord că ne programăm succesele şi implicit eşecurile din modul în care gestionăm conştient sau mai puţin conştient lucrurile pe care le facem, dar nu îmi place cum sună Doresc cu orice preţ, pentru că acest "orice preţ" chiar poate include orice, iar unii se întind.

Acum un an sau poate doi, eram la o conferinţă şi Cosmin Alexandru ne povestea cum la alegerile din 2000 o mână destul de consistentă de antreprenori şi alţi oameni care vor fapte şi rezultate au încercat să câştige alegerile prezidenţiale. Motivul pentru care nu au avut şanse: ei vroiau să foncţioneze după nişte valori şi să construiască, integru. Nu erau dispuşi să facă orice, pe când ceilalţi da. Orice ca să câştige alegerile.

tschüs Berlin – radiografie personală

2011-09-26T12:46:00.000+03:00

Momentan să spunem că sunt într-o căutare a mea. Şi pentru căîncă nu am avut coaie să mă găsesc, meditând, am căutatpretexte de umblat şi am găsit unul într-un oraş foarte tare –un workshop de management cultural, la Potsdam, deci Berlin. Aiciîncep. Textul ăsta este despre o călătorieşi îmi doresc să se simtă aşa dincolo de cuvinte; vreau culoareşi îmi permit, ca să fac pe deşteptul, să recomand niştedetalii: beţişoare parfumate „super hit” şi soma fm dupăgust. Oricine e, firesc, liber să facă orice, dar ne putem jucaîmpreună în paginile astea şi sper să se întâmple aşa. Ca săfie ceva bun şi good vibe am pus nişte versuri, nu ca de poezie,mai mult de mc recitate cu flow pe un beat slow, cu zâmbetul pebuze. Dacă nu vă place mă puteţi înjura pe mail.

câte ceva despre mine în câteva rânduri petrecute mai jos/ arfi mişto să sune haios/ dar convenim la obiectivitate/cam atât câtse poate/ şi încerc să mă rezum la fapte/

Comunicator, sau cel puţin absolvent de facultate de comunicare,FJSC pentru finii cunoscători, secţia publicitate. Lucrătorîntr-ale jurnalismului pentru că nu-mi place să vând inutilităţila oameni, călător prin ţară şi pe afară când bugetul îmipermite. Lucrător la biciclete, barman stângace şi alte chestiicare să nu mă lege de lucruri în care nu cred. Văzător dedocumentare, producător de sunete şi imagini, fotografie, iaruneori de rime bune sau nu şi încercător de conferinţe şiworkshopuri, de la jurnalism narativ şi comunicare/promovare îndomeniul ecologie, la dans contemporan, teatru forum şi performancedus înspre partea coregrafică sau înspre teatrul comunitar şi totaşa.

şi puţin despre problema mea/despre care aş râde/care cam aşaar suna/pentru c-am lasat-o să mă inunde/:

Mi-am pierdut entuziasmul. Adică nu am energie să mă apuc deproiecte noi, am tot felul de idei pe care le las să moară, suntsceptic şi m-am cam săturat să fiu aşa, deci caut. Caut lucruricare să mă învie. Aşa am dat peste To Culture With Love.Management (www .tcwlm .net),adică am văzut un link împărţit printre oameni cunoscuţi peFacebook.

pretext- start

Care workshop, în ediţia de anul ăsta, ce se întâmplă între 13şi 16 februarie, vorbeşte despre „new working environments” şiteoretic ne va ajuta (pe noi participanţii) să ne răspundem lacâteva întrebări legate de cum am vrea să muncim în viitor, cumam putea transforma mediul de lucru actual în ceva mai sustenabil şicare sunt provocările întâmpinate în lucrul în echipe şi reţeleîmprăştiate prin mai multe ţări şi poate şi soluţiile găsite.Şi mi se pare un foarte bun pretext să ies din ţară la umblat şicunoscut oameni, iar de acolo voi vedea după cum se vor întâmplalucrurile, oricum m-aş cam întinde la lucruri bune în alte ţări.

Aşa că am completat formularul de înscriere, m-am uitat de biletede avion şi am găsit ceva pe la 40 de euro Bucureşti-Berlin.Vlăduţ, un foarte bun prieten îmi zice că s-ar băga şi el şică am putea să facem autostopul. Mişto, o să fie ceva ...interesant, că în afara ţării n-am încercat până acum. Şi aşarămâne, iar de plecat plecăm pe 8 cel târziu 9 februarie, ca săfim siguri că ajungem. Urmează câteva zile de organizare în carecitesc bloguri de oameni care fac autostopul prin Europa şi prinlume; stau, mă întâlnesc cu prietenii, ne tolănim, ne râdem şiîn ultimele două zile îmi iau rucsac, îl umplu cu diverse lucrurice mi se par necesare (haine subţiri şi groase, briceag, alifiechinezească, hărţi – a României şi a Europei, încărcătorsolar pentru telefon, aparat foto, player, etc.), îmi updatezprofilul de couchsurfing ca să găsesc ceva cazare moca, dar nuinsist în căutarea posibilelor gazde.

Tot acum Vlăduţ face rost de o pneumonie şi zice pas la workshop,mai ales că varianta cu frigul şi aşteptatul nu face bine laboală.

deci plec singur

De pe 8 amân plecarea pe 9, dar pentru că ne adunăm să ne cinstimînainte de călătorie, plec pe 10 februarie. Sunt 4 zile şi credcă e timp de-ajuns. Teoretic drumul va arăta aşa: Bucureşti –Timişoara – Budapesta – Bratislava – Praga – Berlin.

Mai departe, depinde de noroc. Oricum contez pe www .viamichelin .comşi google maps.

E joi dimineaţă, mă trezesc, mă îmbrac şi plec în Militari.Ies pe sub gardul de la Carrefour şi mă aşez imediat după pod cuun fel de carton (de fapt ceva casabil, polistiren cred) pe carescrie TM, care se rupe în două - de la un tir care trece destul deaproape pe lângă mine- păstrând T-ul într-o parte şi M-ul încealaltă. După destul timp de aşteptat în care o singură maşinăopreşte, dar care nu ajunge nici măcar în Piteşti, am noroc de unnene care merge direct unde vreau eu. Domnul Marcel este inginer,pensionat, dar lucrează în continuare pentru o companie delifturi/elevatoare, pe vremuri a statului, azi cumpărată despanioli. Aud o groază de lucruri despre lifturi dar nu reţin nimicconcret, în schimb aflu mai multe despre Germania, pe care ovizitase de câteva ori, mergând la prieteni plecaţi înainte sauun pic după ’89, legat de reduceri la alcool în unele zile, căla penny market chiar cumperi chestii ieftine dar nu neapăratnaturale, dar Lidl şi restul sunt ok şi poate chiar mai ieftine cala noi.

Ajung, şi în aşteptarea Irinei şi lui Dini, două prietene lacare urmează să dorm în seara asta mă apuc să mă filmez şi aşaîncep arhivarea video a călătoriei, care se întâmplă cughilimele şi italic.

“Sunt în Timişoara, după vreo 7 ore şi jumătate deautostop, cu un nene foarte simpatic. Am aflat că facultatea de artesau căminul facultăţii de arte a fost garnizoană militară, aşadin dedesubturi şi alte lucruri. Foarte mişto frate, îmi place. Amstat cam o oră şi jumătate la autostop, sau mai bine de, dar ameritat, adică am ajuns bine, direct. Şi ne-am salutat de larevedere, „mi-a făcut plăcere” şi chiar mi-a făcut. A fostfoarte bine. Mâine Ungaria şi tot aşa, până în Cehia, Slovenia,Solv Slovacia, nu ştiu care, dar am harta la mine şi o să învăţşi un pic de geografie. Da. Sunt în Piaţa 700 acuma, unde am maifost acum vreo 5-6 ani, prin clasa a 9-a sau a 10-a, vreo 5-6 ani,eeh, mai mult? Nu mai ştiu. Da. Bine. Ăăăă Doamne ajută, ca săzic aşa. Vedem noi mâine şi poimâine pe unde se întâmplălucrurile. Berlin, mergem la Berlin, mergem.. eu adică.”

Apar fetele şi mergem la un ceai până una alta şi vorbărie, apoimergem la cămin: relaxare şi nani pe poveşti radiofonice găsitepe youtube. Mă trezesc pe la prânz, verific mailuri , îmistabilesc ruta mai detaliat, se trezesc fetele, mâncăm, vorbim, îmidau un carton mare pe care îl îndoi ca pe-un acordeon şi scriuoraşele mari prin care voi trece şi îmi rămân câteva spaţiipentru neprevăzuturi, îmi iau la revederi şi plec. Cam greoi, cămă uit la ceas şi văd că e 16:00. E înnorat şi picură un pic.Opresc un tip să-l întreb de calea Aradului şi scoate un dosar deplastic cu harta Timişoarei printată pe bucăţi, pe coli A4. Îmiexplică pe unde, îi mulţumesc şi continui. Uau adică ce-aşputea să comentez oamenii au hartă pentru ajutor, deci.. da, tare.

Sunt pe calea Aradului şi o domnişoară prostituată mă întreabădacă vin de la munte. Îi zic că plec, în altă ţară şi măîntreabă „ şi nu vrei să facem dragoste înainte” Mda, înfine, mă grăbesc, zâmbesc şi spun un nu politicos. Merg chill,dar ar fi bine să prind măcar un Arad pe lumină. Mă opresc într-ostaţie de autobuz scot cartonul şi aştept.

După vreun sfert de oră opreşte un camion şi mă urc. Neneaşoferul, pe la 50 de ani, foarte respectuos, vorbim unul cu celălaltcu „dumneavoastră”, locuieşte în apropiere de Timişoaraîntr-un sat, în care lucrurile se întâmplă cum se cuvine, lumeae respectuoasă şi muncitoare şi e curat şi frumos. Carăcarcase de porci până în Arad şi chiar se înclină tot camionul,mai ales la curbe, aşa că mergem încet. A umblat prin ţăridiverse lucrând mult cu Olanda. Suntem de acord amândoi că o „bunăziua” şi-un „mulţumesc” contează foarte mult în relaţia cuoamenii necunoscuţi şi suntem ofticaţi de proasta educaţie pecare mulţi conaţionali le-o dau copiilor lor şi că nu sunt înstare să şi-i responsabilizeze. Îmi povesteşte că a muncitpentru un patron afară şi băiatul lui avea nu ştiu ce maşinăscumpă, dar că a muncit pentru ea, nu a primit-o cadou, la fel alţidoi tineri ce primesc un apartament de la părinţi, pentru caresemnează un contract prin care vor munci în firma părinţilor unnumăr de ani. Iar noi „adică am rude şi cunoscuţi care ziceaucă vesticii sunt reci, nu prea îşi iubesc copiii”. Ajungem peîntuneric la ieşirea înspre Nădlac. Ne salutăm şi îmi ureazădrum bun.

Sunt în Arad, am mers o staţie cu un autobuz care are o staţiefoarte lungă, de la magazine mari – hypermarketuri, Carrefourwhatever încoace că auzisem de la un băiat că e tren spre Nădlac,dar de fapt trenul e spre Curtici şi nu mă ajută cu nimica şi osă mă întorc în benzinărie sau o să caut alt loc, că locul ălae cam întunecat (imediat după ultimul sens giratoriu de lângăhypermarket) şi cam greu să, adică nu ştiu cât, numai că nucred că ar opri cineva. Deci aştept autobuzul şi mai departe măgândesc dacă nu reuşesc. Vedem.

ajung înapoi şi intru în hypermarket să mânânc ceva/ mi-ecam foame şi o mâncare caldă ar intra bine acuma/şi pornesc de lao porţie de ficăţei fără de sos/şi le găsesc o garnitură săse transforme în ceva armonios/mă gândesc, în timp ce mănânc cupoftă, la ce voi face în continuare/termin, zic sărumâna pentrumasă şi ies la înaintare/

În jumătate de oră am ajuns în Pecica, dar las arhiva săvorbească:” Povestea merge mai departe, sunt în Perşca sauPerşica, ah îmi scapă un pic numele, mă rog. Sunt la 24 de km deArad, 24 de km de Nădlac. Au oprit nişte oameni fooaaarte tari,foarte good vibe aşa, care au venit aicea şi sunt dintr-un sat, nuştiu dacă toţi, lucreză în Arad, sunt dintr-un sat unguresc,care am uitat cum se numeşte, da au fost aşa, foarte mişto şi maiam 24 de km până la Nădlac. Mi-au zis că de la Nădlac o să fiemult mai ok şi acuma aştept un tir sau ceva care să oprească şisă mă ia. Deci s-ar putea să ajung până mâine, unde trebuie.”În momentul în care maşina cu oamenii ăştia opreşte să mă ia,eu nu sunt foarte convins de bunătatea lor. Sunt cam ameţiţi,vorbesc maghiară şi cu mine într-o engleză stricată bănuind căsunt străin, iar eu despre ei că sunt unguri. Apoi ne dăm seama căştim cu toţii româneşte. Un pic cu morcovu în cur să nu fiufurat, le spun că nu am bani să le dau pentru drum, ei îmi zic căe în regulă şi urc. În maşină mă mai relaxez şi le povestescde drumul meu şi de Berlin şi până să ajungem, unul dintrebăieţi vorbeşte la telefon cu un prieten tirist şi-mi spune că osă treacă prin Pecica în câteva ore şi dacă nu sunt luat pânăatunci, mă poate duce până la Budapesta, pentru că destinaţialui e Spania. Le mulţumesc, cobor, ne salutăm şi mă pun lângăun stâlp luminat chiar unde începe benzinăria, ca să pot fi văzutdin timp de maşini.

e destul de târziu, în noapte aş preciza/dar mă bucur c-amieşit din Arad că e mai bine aicea/pentru că am primit energie/iauo gură de apă şi scot cartonul pe care

scrie/Budapesta şi dedesubt Bratislava şi mă simt pefelie/adică cu autostopiştii europeni în strânsă cârdăşie/

Mă gândesc că ar fi haios să merg cu prietenul tipilor care m-auadus aici, dar o aşteptare lungă n-ar fi chiar aşa bună. Trectiruri, îmi fac cu ochiul (din faruri), trec maşini, trece timpul,mai trece o maşină mică şi în câteva minute întoarce.Traversez, vorbesc cu şoferul şi mă urc. Trece prin Viena, care nue prea departe de Bratislava, deci îmi convine. Daniel, „gazda”mea momentană, este manager la sălile de escaladă Vertical Spiritdin Bucureşti. Ce mi se pare foarte mişto e că eu am fost la unadintre ele acum vreo 2 ani şi că uite, îmi foloseşte şi mie laceva. El merge în Franţa la ski de tură şi nişte trasee. Îmipovesteşte cum e cu căţăratu pentru el, despre sălile pe care leadministrează şi continuăm cu poveşti de drum (cine suntem, deunde şi încotro). Consult harţile pe care le are de câteva ori şimă gândesc să rămân la varianta prin Bratislava, deci astaînseamnă să cobor până în Viena, mai precis în apropiere deMosonmagyaróvár. Pentru că eram amândoi foarte obosiţi, amhotărât să dormim înainte de despărţire şi a tras în afaraautostrăzii,pe un petic de iarbă, după un poduleţ şi am dormit2-3 ore. A intrat foarte bine că am mai prins forţă. Pornim, maibinedispuşi şi în scurt timp cobor. Ne urăm cum se cuvine şipornesc prin frig în căutare de-o benzinărie pe alt braţ alautostrăzii. E 7 şi 4 minute, cred că 6 şi 4 după ora Ungariei,dar cam întuneric. Nu zic nimic despre frig pentru că e suportabilşi mă trezeşte mai bine decât un ceai negru. După câţivakilometri văd o benzinărie pe o şosea perpendiculară peautostradă care trece pe dedesubt.

„Am ajuns în Bratislava. Mă rog am ajuns în Bratislava, mai epână în Bratislava, centrul e încolo, eu o să merg spre Praga,deci n-are rost să intru-n oraş. De unde m-a lăsat domnulcăţărător, am mers la o benzinărie, am coborât de peautostradă. Şi am stat jumătate de oră, am vorbit cu nişteoameni, unul dintre tipi ştia un pic de engleză, el a vorbit cu unşofer de cisternă d-asta de petrol şi... un nene foarte simpaticcare ştia germană, uite din păcate nu ştiu germană nicimaghiară, ar trebui să învăţ chestiile astea. Şi care aveanişte reviste porno, le-a ascuns acolo când am urcat, dar am ajunsîn Bratislava şi azi s-ar putea să ajung în, s-ar putea să ajungîn Berlin, ceea ce n-ar fi rău, dar să văd cum e şi cu Praga.Praga – Dresden – Berlin. Şi trebuie să ajung la o benzinărie.Şi din ce-am înţeles e la câteva sute de metri sau câţivakilometri. Sper să fie... mă rog, câteva sute de metri nu cred,dar mai degrabă câţiva kilometri. O să văd. Acuma o să trec lacăciulă şi astea că în maşină era cald, da aicea e camrăcorică. La revedere”

În drumul cu nenea benzinarul deşi a durat mai puţin de o orămi-am dat seama că mi-e extrem de dificil să relaţionez cu cinevacare nu vorbeşte o limbă pe care să o ştiu. Adică am citit pe unblog o poveste cu un tip care făcea autostopul şi era într-osituaţie asemănătoare şi zicea că au împărtăşit destuleinformaţii, prin semne şi tot felul de gesticulări, mimări. Mienu mi-a ieşit, mai ales că n-am încercat mai mult decât câtevacuvinte care n-au primit răspuns.

dar să lăsăm întâmplările să curgă lejer/să neîmprietenim şi să ne alintăm cu „mon cher”/să fim chill şigoodvibe/zen şi boom vibe/şi nişte domni de cartier/

Merg pe marginea autostrăzii de câţiva kilometri şi nu văd locprielnic de autostop. La un moment dat o maşină cu girofar opreştelângă mine şi nişte domni îmi spun că trebuie să ies de peautostradă pentru că se continuă cu un tunel. Trec pe şoseauaparalelă din dreapta mea, intru într-o benzinărie şi întreb deun loc bun de autostop. Aflu că mai am de mers şi nu e nimic sigur.Aşa că merg şi merg şi iar întreb şi iar merg şi mă oprescdin când în când cu cartonul în mână şi aştept. Şi nimic. Şimerg. Mi se face foame şi intru în oraş, îl colind puţin şitrec pe la un supermarket, îmi iau câteva conserve, pâine şi micinimicuri. Merg într-o statie de troleibuz şi mănânc cu briceaguldin conservă. Unii oameni se uita mai ciudat la mine, alţii nu, darnimeni nu-mi spune nimic. Mă întorc la drumul benzinăriilor şigăsesc una care mi se pare că are potenţial. Aştept cu cartonulîn mâini, îngheţ de frig, intru la un ceai, mă duc la baie, facun miniduş, mă schimb, ies, merg în parcarea din spate. Aici suntcâteva tiruri oprite dar şoferii îmi fac semn că se vor culca.Trist.

„Nu mai e aşa fun, pentru că sunt tot în Bratislava şi e 8şi ceva ora României, habar n-am cât e aicea. Ăăăă şi n-amprins nicio maşină şi sunt foarte obosit. E naşpa că nu, adicăbenzinăria aia – am vorbit cu un tip şi mi-a zis că el afolosit-o şi a mai fost un tip care a prins o maşină spre Brno (cucare vorbisem înainte pentru că venise el la mine să ne sprijinim,adică dacă unul din noi face rost de maşină să îl cheme şi pecelălalt şi nu prea s-a întâmplat aşa) -, dar mă rog, la oraasta nici nu mai am atât de multă răbdare, dar am stat. Am maistat încă vreo oră şi ceva, cred. Nici nu m-am uitat la ceas casă nu mă demoralizez, dar oboseala îşi spune, îşi spunepoezioara care e mai mult decât un cuvânt. Şi cred că o să iauun tren până la Praga, sau până la Brno, o să văd, dar da, măîntorc în centru oraşului. Şi vedem dup-aia cum se petreclucrurile. Că aicea n-am loc, adică nu am găsit niciun loc bun deautostop în care să prind tiruri. Singurele tiruri care opreau labenzinăria aia opreau să doarmă şi n-am rezolvat nimic.”

Praga

Întreb la ghişeu când e primul tren spre Praga şi cât costăbiletul. N-au niciun fel de reducere, asta dacă a înţeles ce amîntrebat, dar pleacă în 2-3 ore. Dau 25 de euro. Pe bilet nu escrisă nicio oră aşa că mă duc la alt ghişeu să verific. Tantide aici îmi zice că trenul e abia mâine dimineaţă. Avem o scurtădiscuţie din care înţeleg că trebuie să mă duc la casa de lacare am luat biletul. Acolo mi se confirmă că trenul e azi şitrebuie să mai stau vreo două ore; aţipesc în picioare. Suntfoarte obosit. Moralul nu e nici el prea roz. Nu-mi place gara astapentru că e mică, jegoasă şi cu mulţi cerşetori. Închid ochiiinvoluntar şi tresar din când în când. Încerc să rămân treazpână mă urc în tren, mă fâţâi un pic prin jurul gării, măîntorc şi iar moţăi. Apare trenul, un zâmbet mic mi se întâmplă.Urc şi intru într-un compartiment în care mai e un tip. Thomaseste slovac şi merge la masterat la Praga; câteva minute mai târziuintră un suedez despre care aflu că merge la Brno la soţia lui.Thomas ne povesteşte despre Slovacia şi intră în detalii:autostrăzi neterminate, dar tronsoane scurte inaugurate cu panglică,corupţie la nivel mic şi înalt, salarii mici, şomaj mare, măsimt ca acasă. Zâmbesc. Povestesc despre Ro şi despre planul meucu Berlin, suedezul ne povesteşte cum e la el: haosul se întâmplăîn uichend: beţii mari, vomitături şi sticle prin metrouri, darîn timpul săptămânii linişte şi armonie, disciplină etc..Totel îmi dă un baton energizant cu nucă, miere şi alte lucruribune. Mă bag în sacul de dormit şi adorm. Mă trezesc în Praga.Thomas îmi dă un sandwich făcut de prietena lui şi 100 de coroane(aprox. 5 euro) ca să îmi iau ceai şi alte minunăţii până seluminează (am ajuns pe la 4 dimineaţa) Îmi spune că eu am maimultă nevoie de ele. Îmi urează baftă. În sala cu ghişee pentrubilete mă aşez pe un scaun cu rucsacul în faţă pe post de pernăşi mai dorm câteva ore. Mă trezesc, fac duş în gară cu 2 euro,mi se pare bestial: apă caldă, baie pe cap, curăţenie.

ies cu prosopul pe cap simţindu-mă ca acasă/zâmbesc cu toţiporii şi-s fin ca o mătasă/e bestial, demential şi mai alesminunat/sunt trup şi spirit aici, acum, mai curat/

Mai stau jumătate de oră să mă usuc, trec pe la un internetpoint, îmi verific contul de couchsurfing. Mi-au răspuns doioameni.

- Fritz: stă în Potsdam, dar are deja 3 tipe de la aceeaşiconferinţă. De sunat duminică după-amiază dacă chiar nu găsescnimic altceva.

- Pentru o zi, două Tobias. E cam ocupat, dar la fel, dacă e gravmă poate găzdui puţin. Rămâne să iî trimit sms dacă mai enevoie. Nasol, nu am nimic care să îmi acopere toată perioada. Aşase întâmplă când sunt leneş şi mă mişc ca melcu. Trec pe labiroul de informaţii turistice, tipa de acolo nu prea a încercatautostop, dar ne uităm împreună pe-o hartă şi găsim ceva carepare ce trebuie. Mă urc în metrou şi ajung la capătul metroului,la Zlicin, mă orientez un pic, mai întreb câţiva trecătorigăsesc un loc şi scot cartonul cu Berlin. Începe să fulguiască,şoferii îmi zâmbesc şi mă bagă în seamă (comunică prin semnecă întorc sau nu merg încolo etc.)

După mai bine de o oră de zâmbete, o maşină încetineşte şi unpuşti îmi spune că nu stau bine deloc pentru Berlin. Da, trebuiesă verific informaţia, pentru că ceva nu se leagă. Îmi dau seamacă mi-ar prinde foarte foarte bine un gps sau un ceva smartphone,care are funcţie de-asta. „Da, pâi cred că o să scot hartaşi o să văd unde duce autostrada asta şi vedem. Azi ar trebui săajung în Berlin... au avut dreptate omuleţii care mi-au zis că nupe-aicea, pentru că mie îmi trebuie E55 şi ăsta e E50 şi duce laPlzen şi de acolo m-am uitat pe hartă dar nu am reţinut. Mă rogideea e că mie îmi trebuie în partea opusă şi o să încerc săgăsesc o maşină de poliţie sau cineva care să mă îndrume. Dacănu găsesc o maşină de poliţie mă întorc la metrou şi întrebacolo. Punct. Şi ţine minte, verifică harta! Nu ia mult timp şite scuteşte de mult timp pierdut. Verifică harta!”

Realizez cât de idiot sunt, mă întorc în gară, intru pe net,viamichelin, google maps şi clarific traseul. Pornesc spre stradaArgentinska, merg pe ea câţiva km oprindu-mă din când în cândcu cartonul în mână. Nimic. Intru într-o benzinărie, iar tantide acolo îmi zice ”autostop?, no autostop, difficult, I don’tknow”, aşa că plec şi hotăresc că o să merg pe jos, cupauze, atâta timp cât o fi nevoie şi o să încerc. Şi dacă n-oieşi, am sacul de dormit şi mă descurc cumva, aşa iarnă cum e.Nu prea mai cred că o să prind începutul workshopului azi. Pe unpod găsesc o staţie de autobuz care mi se pare că are potenţial.E început de autostradă şi e aia bună. Stau vreo 20 de minute şio maşină opreşte şi mă ia.

despre lucruri lumeşti

Hynek are 30 şi un pic de ani şi este profesor de filosofie la ouniversitate pragheză, de la care “chiuleşte” doi ani laBerlin, pentru un proiect în care cercetează tezele lui Hipocrate,alături de alţi 7 oameni plus coordonatorul proiectului. Are doicopii pe care îi vede o dată la câteva săptămâni din cauzamuncii. Povestim despre autostop şi îmi spune că după ‘89 făceaasta foarte des şi aşa a vizitat o bună parte din Europa, pentrucă nu avea bani şi nici maşină. Îmi spune despre o călătorieîn India care i-a schimbat modul în care percepea lucrurile pelângă faptul că i-au fost furate actele, banii şi lucrurile şi atrebuit să apeleze la ambasadă şi la ai lui, dar nu îi judecă peindieni pentru că condiţiile sunt altele acolo. Vorbim desprementalităţile ţărilor care ne-au crescut şi descopăr că şiCehia e nemulţumită de starea ei actuală. Oamenii se simt întranziţie şi că lucrurile mai degrabă stagnează decâttranzitează. Şi lor li se pare că sunt mult mai în urmă faţăde vest şi îşi doresc salarii mai mari şi condiţii mai bune deviaţă. Ajungem la politica drogurilor, mai ales că Cehia tolereazăconsumul din 2010. Suntem de acord că adulţii ar trebui să decidăpentru ei fără legi idioate care nu opresc nimic şi poliţia carenu câştigă nicio luptă... şi ajungem.

Berlin

Sunt foarte zâmbăreţ şi energic şi am emoţii şi mi se parefoarte tare că sunt aici şi mi se pare foarte mare oraşul şi cu ogroază de şosele şi autostrăzi care unesc şi se despart în faţanoastră. Ajungem la Osloer Straße, e seară, Hynek parcheazămaşina şi coboară cu mine la metrou. Îmi spune că pot înnoptala el, dar eu încă vreau să văd dacă mai prind ceva dinworkshop. Facem schimb de numere de telefon pentru cazul în care voiavea nevoie de o mână de ajutor; îmi explică cum să ajung laPotsdam şi cum e cu biletele, îi mulţumesc pentru tot şi rămânsingur. Mă învârt puţin prin staţia de metrou, mă mai uit peharta mare de pe perete şi mi se pare aproape imposibil de înţelestoată întortocheala. Intru la un internetcafe, dar nu prea amîncredere să-mi las parolele în calculator şi mă apuc de datsms-uri. Mai am o prietenă care e înscrisă la workshop. Telefonulmi se mişca cam greu, dar aflu că povestea pentru azi e terminată.Naşpa. Ies să mă plimb puţin. La suprafaţă mi se pare mult maiaşezat şi chill oraşu decât în subteran (dar asta pentru căsunt nou pe-aici). La vreo două ore de plimbat îi dat un sms luiHynek cerându-i ajutorul cu cazarea pentru noaptea aia. Nu-mirăspunde. Îi mai trimit unul şi la ceva timp după îl sun…nimic.Îmi dau seama că e posibil să-l fi uitat în maşină, aşa căghinion pentru mine.

Încep să mă plimb în căutarea unui loc de dormit, mă gândesccă aş fi putut merge direct atunci când mi s-a oferit ajutorul,dar în câteva minute mă relaxez şi, mai mult ca niciodată îmidau seama că totul e chill, e aşa cum văd eu şi înţeleg foartebine că nimeni nu-mi este dator cu absolut nimic, nici Hynek, nicibăieţii de pe couchsurfing. Nimeni în general. Mă gândesc săgăsesc gara centrală şi să văd cum arată. Nu scot din calculscările de bloc pentru că am sacul la mine şi sunt curios cât dedeparte mă ţine. Am cam 350 de euro la mine dar vreau să îifolosesc în alte scopuri, momentan experimentez. Mă plimb şi măbucur de oraş. Îmi place. Găsesc o scară de bloc fără interfon,intru şi o studiez un pic. Aş putea înnopta aici, adică am sac dedormit şi pot să dorm într-un colţ pe covoraşele de la intrareşi să mă trezesc mai devreme ca să nu se supere locatarii pemine. Ies zâmbăreţ din bloc şi merg la un alt internetcafe. Îmiiau o oră, dar după 10 minute îmi dă mesaj Hynek. S-a rezolvat. Afost aşa, exact cum trebuie. Am ajuns, am făcut un duş, am mâncatceva şi somn aproape 8 ore, într-un apartament foarte mişto şimare şi luminos şi cu pisică (asta ca să mă simt ca acasă ) şicu pat, adică cel mai tare somn din ultimele zile.

La cultura cu dragoste. Administrare

E luni dimineaţă, 14 februarie mai precis. Hynek mi-a lăsat ocheie de la apartament şi mergem împreună până la ZoologischerGarten, de unde eu pot să iau ceva până în Potsdam. Azi e ziua devizitat locuri în care mediul de lucru e altfel şi din ce scrie pesite sună mişto. Îl sun pe unul dintre organizatori şi fac rostde contactele unei coordonatoare de grup. Urmează să mă întâlnesccu ei în Berlin, pentru că nu mai am timp să ajung la Potsdam întimp util, şi să mergem la un spatiu industrial.

ExRotaprint

Fostă fabrică de tiparniţe ce intră în faliment în 1989, înprezent o comunitate vie de meşteşugari, artişti şi o şcoală deintegrare socială. Lucrurile s-au legat în modul acesta pentru cădoi artişti au vrut să salveze un spaţiu complex cu arhitecturi cedatează din două perioade diferite, 1900 şi 1950 îmbinate înstructură pentru a forma ceea ce se vede şi azi. Daniela Brahm,unul dintre iniţiatorii proiectului ne-a povestit că spaţiul ar fiajuns probabil un alt mall, pe mâna unui investitor islandez pe carenu-l interesa decât poziţionarea şi terenul. Având atelierulaici, Daniela a căutat metode de a păstra spaţiul şi soluţiifezabile pentru a-l întreţine, aşa a apărut ideea formării uneicomunităţi care să-şi desfăşoare activitatea aici şi săplătească chiria şi cheltuielile de consolidare. A durat câţivaani pentru ca lucrurile să funcţioneze coerent, cu lobby, proteste,vizibilitate crescută în presă şi informaţii strânse pentru aputea cumpăra spaţiul. „Un prieten” a aflat suma pe care urmasă o plătească investitorul islandez şi le-a comunicat-o, auurmat negocieri şi până la urmă lucrurile s-au aşezat într-omare măsură, singurele variabile rămânând spaţiile chiriaşilor,care s-au mai schimbat între timp. Acum locul are o cantină, careîi ajută pe oameni să se vadă şi să se cunoască pentru calucrurile să capete o intimitate familială, pentru a duce povesteamai departe şi dincolo de asta colaborează uneori, schimbândmaterie primă, servicii, etc. Mai apar divergenţe, dar se rezolvăamiabil de cele mai multe ori. Vede-i aici www .exrotaprint .de

Locul era plăcut/bine făcut şi întreţinut/frumoasă povestecu oameni cu tot/un amestec de suflete şi minţi,un fel de compot/defructe colorate/vitamine şi gusturi aromate/şi le ai pe toate/decrezi în ele prin fapte/

Urmează un alt spaţiu (http://www.michelbergerhotel.com) şi pauză, în care pauză, vreau să măadun la scris în agendă lucruri învăţate şi întâmplări.Ajung în Alexanderplatz, un fel de piaţa Universităţii dinBucureşti, doar că de zeci de ori mai mare şi mai bogatăarhitectural, cultural şi etnic şi intru într-o bisericăanglicană să mă adăpostesc de frig şi să scriu. Şi până sătermin ce scriam acolo, văd şi aud că începe slujba. Şi stau. Nu înţeleg mare lucru, dar particip cât pot (când se ridică înpicioare, mă ridic şi eu, când cântă, eu tac că nu ştiucuvintele) Prind ceea ce se întâmplă doar la nivel vizual, darideea e că la sfârşit, oamenii pleacă mult mai deschişi şisenini de acolo. Şi primesc şi eu un trandafir de la preot, desprecare voi aminti în curând.

După această experienţă, mă întâlnesc cu ceilalţi români dela workshop, adică românce, na aşa-s fetele, se-adună în ţăristrăine. Şi ne întindem la discuţii despre presa din ţară şicum s-a petrecut workshopul până acum, ca oamenii.

Târziu, după ce ne despărţim, ajung în metrou, şi la o staţiemecanicul hotăreşte să oprească motorul. Vocea de la difuzor ziceceva în germană. Din fericire, tipul de lângă mine îmi traduceşi aflu că linia e stricată şi trebuie să iau un autobuz. Coborşi mă iau după nişte oameni pe care cred că i-am văzut înmetrou şi după puţin timp îmi zic că e foarte posibil ca ei sămeargă în treaba lor şi scot harta să mă asigur.

Un nene trece pe lângă mine şi mă întreabă dacă am nevoie deajutor. Îi explic. El îmi zice că merge în aceeaşi direcţie.Aflu că e bolivian şi e plecat din ţară din 1991, în ’97 aterminat facultatea în Ucraina, dar diploma lui nu e recunoscutăaici şi momentan lucrează ca bucătar într-un restaurant, iarpeste puţin timp s-ar putea să-şi schimbe munca cu ceva maiaproape de studiile sale. Îmi povesteşte despre Bolivia şi că egreu din cauza corupţiei exagerate, iar oamenii care vor sămuncească nu prea au unde, dar cei care muncesc câştigă cam 300de euro şi se pot descurca. Partea tare e că bucăţi din discuţiese duc în spaniolă din partea lui şi în engleză din partea mea.Mă bucur de povestea asta şi apoi mă urc în metrou şi măgândesc la finalul zilei de azi când am stat cu fetele şi am bătutcâmpii total. Acum mă uit în geantă şi găsesc trandafirulprimit de la părintele anglican ce se ofilise un pic. Păi da,pentru că deşi poate suna greţos de siropos, de fapt de dragosteavem nevoie (şi de apă).

Urmează zile de networking în care cunosc o parte dintreparticipanţi, chiulesc de la o sesiune ca să mergem la Berlinale.Germanii de la workshop ne spun că nu avem şanse să mai găsimbilete, dar ne descurcăm şi reuşim fără efort. Prindem un calupde scurtmetraje printre care şi „Apele tac”. Echipa româneascăurcă pe scenă, le ţip „foarte tare!” şi mă simt mândru căsunt român.

Aflu de o groază de proiecte culturale ce se întâmplă în Europa,descopăr că şi în alte părţi este dificil şi trebuie să telupţi ca lucrurile să-ţi iasă şi se întâmplă să-ţi iasămai bine dacă nu te lamentezi şi te implici total. Cunosc oamenidin SUA, Polonia, Finlanda, Germania bineînţeles, Franţa şi aflulucruri bune. Sunt superficial aici pentru că workshopul în sine înafară de ziua în care am mers la vizitat, nu mi s-a părut fabulos,doar parte dintre participanţi, ceea ce, ca să fiu un pic răutăciosnu prea e meritul organizatorilor. To Culture with love. Managementse termină. Oamenii pleacă. Între timp cunosc alţi oameni şi mămut într-un hostel la Zoologischer Garten, cu 8 euro pe noapte.

Un pic de haos

Merg la ICD (Institute for Cultural Diplomcy) la conferinţa Thelanguage of Art and Music, îl ascult pe fostul ambasador al Ungarieila Washington, András Simonyi, cum vorbeşte el despre „(...)it’s going to be the new industrial revolution. So what buildingfactories was to the 18th and the 19th centuries, creativity will beour real asset. And the competition will be between countries thatrealise that there is no creativity without culture, without thearts, without leting the arts flow into you, and into your mind..”.Ies afară şi vorbesc cu nişte irlandezi despre cum se îmbracăcăcaturile politice în ambalaje ce conţin cuvinte frumoase:artă,cultură.. Cer nişte tutun unui tip să îmi rulez o ţigară, înpungă e şi nişte iarbă şi-mi zice „eh.. this is the illegalpart” zâmbim amândoi. Oamenii sunt mişto.

Plec la o bere cu C şi o proaspătă regizoare grecoaică, Maro.Găsim un bar unde fumatul este permis, se discută despre filme, eunu ţin minte actori sau titluri, deci zic pas. Mergem după haşişla un prieten al lui Maro. În liftul din bloc e desenat un personajlângă care scrie „ah mon fils tes vertus égalent ton courage”.Ajungem, omul e răcit rău, îi dau nişte teraflu şi ne arată lace-a mai lucrat. Face grafică şi animaţie video. Fumăm ne maiintindem un pic la poveşti şi apoi plecăm. Pe drum ne despărţim,ajung la metrou şi văd nişte oameni care vând bere cu un eurodintr-o navetă. Le fac poză, cumpăr şi eu una şi stau de vorbăcu cumpărătorii dinaintea mea, un el şi-o ea, canadieni. Ea alucrat la un proiect la teatrul Odeon din Bucureşti, acum câţivaani. Sunt într-o scurtă vacanţă prin Berlin. Le zic distracţieşi ajung la hostel. Papa (munchies style) şi nani.

o 9(nouă) zi

Mergem într-un squat, nu mă grăbesc să fac poze sau să-l văd,că mi se pare că am timp, o viaţă. Mergem la o expoziţie a luiRobert Mapplethorpe. E prima oară când aud de el, sunt un ignorant.Văd o bucată de documentar, găsesc un Mac cu net şi mă instalezla descarcat videourile de pe telefon ca să le urc pe youtube pentruarhivă. Stau câteva ore. Oameni mai vin la mine şi mă întreabăchestii în germană. Eu le răspund în engleză. Ne sincronizăm şine ajutăm. Termin de văzut expoziţia. Hostel, bere şi somn.

Duminică mergem la târg în Eberswalder Straße, găsim trabanturide jucărie cu 4.5 euro, porumb fiert, aparate foto şi obiective,haine noi şi vechi, viniluri, cărţi, vechituri, căciuli, role defilm,biciclete cu 40 de euro, maşini de scris. O tot ocolesc pe unaşi până la urmă o iau. Un triumph cu 20 de euro şi arată foartebine. Nenea vânzătorul îmi întinde 2 euro şi-mi spune „This isfor you to take a coffee” Zâmbesc.

„Ce părere aveţi despre târg? C: Că cân, că cântă, căcântă Creedence. Eu:Foarte drăguţ. C: dumneavoastră? Eu: Păi şieu la fel (râdem). Îmi place. Doamne, deci iubesc oraşul ăsta. Artrebui să-mi întemeiez o familie aicea”. Dăm peste un turccare vinde aparate polaroid şi ne vorbeşte româneşte „ăstanu bun. Ăsta stricat. Da. Ăsta fără baterie, da bun, bun. Ăstatestam, merge. Bun asta”(face o poză cu el, care nu iese, nezice că e vina frigului că aparatu merge), dar e foarte tare că nevorbeşte limba. Îi mulţumim şi plecăm.

Linişte, jurnal.

(Luni 21.02. 11:26)

Sunt în hostel, A&O Hostel, la recepţie şi îmi terminmedicamentele de băut. Sunt cam răcit şi e o gripă frumuşicăce-mi străbate trupul şi capul. Nu mai sunt atât de good vibe caieri şi nici atât de energic. Dar o să-mi revin. Ziua asta îmicam dă planurile peste cap, dar mi-o merit. Vroiam să trec pe laconsulat şi să aflu cum e cu şederea aici şi mai ales cuoportunităţile, doar că acum vreau să-mi treacă febra şimigrenele. E foarte posibil să mă întorc câteva luni acasă,finc’că nu prea mai stau aşa roz cu banii şi mi-ar prinde bineşi nişte cursuri de germană aşa cum îi povesteam şi lui Henzsau Hanz sau cu „s” care mi-a fost coleg de cameră şi abia azila mic dejun ne-am cunoscut. E german, dintr-un mic orăşel, alcărui nume l-am uitat şi e muzician şi muzicolog freelancer sauliberprofesionist, ca să-mi respect limba maternă :) şi momentanare un proiect cu nişte oameni de la Bucureşti. A venit aici pentruBerlinale şi o pauză probabil.

Mai devreme cred că am avut nişte probleme ceva mai mari cu febrapentru că nu eram în stare să-mi dau seama ce oră e, dar m-atrezit cel mai gălăgios australian pe care l-am cunoscut ( probabilchiar primul). Cred că era ofticat de ceva că a încercat să facătot zgomotul posibil să ne trezească. Mi-a zis că ninge. Numai căa mai nins de când sunt eu aici şi a nins şi-n Praga şi nu preamă interesează, în pizda mătii de cârnat gălăgios, eu vreau să mai dorm un pic.

Azi o să stau în altă cameră pentru că a mea a fost rezervatăîn totalitate. 6 paturi pentru alţii.

Vroiam să mă interesez şi de autocar pentru zilele astea pentru cănenea de la German Wings mi-a zis că domnii de la securitate nu sunttot timpul de acord cu o maşină de scris drept bagaj de mână şila cală nu o dau.

22.02.2011 ora 15:00

După cea mai horror show noapte din ultima vreme ( a se citi 1 an –2). Din fericire n-am avut termometru pentru că cel mai probabilm-aş fi speriat. De ieri după-amiază şi până azidimineaţă amzăcut. Am rămas şi fără medicamente, singura legătură cuindustria farmaceutică fiind o fiolă de algocalmin pe care o amânpână în noaptea dinainte de plecare. Cred că azinoapte ar fi fostun bun prilej să o încerc. Nu prea am poftă de mâncare, dar aziam reuşit să mănânc o supă. În rest beau multă apă, mănâncmere cu biscuiţi/pâine şi miere şi delirez la propriu. Adică aşas-a întâmplat ieri şi azinoapte. Mă trezeam destul de des şinu-mi dădeam seama ce se petrece. La un moment dat credeam că patulmeu e plin de lucruri care nu-mi aparţin, cel mai concludent exemplufiind o mânuţă lungă şi subţire, de argint, pentru scărpinat(care nu există). Spre dimineaţă am dezvoltat şi o teorie care săexplice toate lucrurile: când am febră foarte mare devin cleptoman.Din fericire(?), când s-a luminat a realizat că totul era doar înmintea mea.

Acum mi-e mult mai bine, am ieşit, mi-am cumpărat bilet de autocarpentru joi, am trecut pe la Lidl şi mi-am luat compot şi fructeproaspete + nişte conserve de ton şi m-am întors în pat. Îmipropun să mă odihnesc şi azi şi să mă bucur de comprese reci şipoate cu puţin noroc, mâine voi fi mult mai apt pentru o ultimă zide Berlin, asta până la primăvară-vară sper, pentru că iubescoraşul ăsta.

Same day, later

Mă simt mai bine, chiar mult mai bine şi în afară de o migrenădestul de răutăcioasă simt că am totul sub control. Temperaturaeste decentă – 1 grad, un grad şi ceva în plus şi sunt perfectconştient şi mult mai binedispus. Alifie chinezească, vitamina C,portocale, banane, compot de cireşe, apă şi comprese reci, odihnăşi nişte muzică.

În ultimele ore m-am gândit destul de mult la mine şi la oameniipe care îi cunosc, la oamenii pe care îi iubesc, la oamenii pe careîi respect şi din nou la mine.

Şi mă simt un om simplu, dornic de echilibru şi armonie, de oameniluminoşi în jur de la care să învăţ. Sunt constient că potface orice, atâta timp cât orice’ul are legătură cu lucrurilecare îmi plac şi mă fac să cresc şi sunt în stare să îi dedicnişte timp pentru antrenament.

Citesc „Curs practic de kuatsu”, singura carte ce am luat-o cumine pe care o răsfoiesc atunci când sunt răcit. Este un fel demedicină orientală aplicabilă în viaţa zilnică şi în sălilede antrenament (arte marţiale etc.)

Ceea ce mă interesează acum are legătură cu orice tip de medicinăorientală sau nu, bazată pe plante, tehnici de respiraţie şimeditaţie, reflexoterapie, masaj terapeutic şi orice alt lucru ceintră în categoria asta sau a medicinei naturiste.

Sunt un om simplu şi am temeri şi frici pe care încerc să mi leînving, provocându-mă la tot felul de lucruri.

Sunt un om simplu şi nu-mi mai este frică să greşesc, pentru căştiu că asta este cea mai bună metodă de a învăţa (asta nuînseamnă că o să mă apuc de ciopârţit oameni ca să realizezcă nu e în regulă). Sunt în stare să-mi asum aproximativ 2 anide excese (cu câteva pauze), pentru că realizez că am învăţatdestule lucruri în perioada asta şi cel mai important: excesele nusunt bune (m-am prins şi pe parcurs, dar detaliile acestea pot fidezvoltate altă dată).

Sunt un om simplu şi conştient că aproape toate lucrurile oferitede natură pot fi folosite constructiv, trebuie doar să ştim cum.Asta înseamnă că prefer oricând nişte ceaiuri sau să fumeznişte haşiş sau iarbă ca să scap de nişte migrene puternicedecât pastile, medicamente. Pentru că natura nu ne cere bani, doarnişte respect.

Sunt un om simplu şi îmi dau seama că pot umbla liber oriunde înlume, bine înarmat cu bun simţ, respect şi măcar puţină sete decunoaştere ca să mă pot bucura linştit de de toată planeta asta(sunt conştient că în zonele de conflict, lucrurile nu sunt atâtde uşor de trăit, dar până la urmă, cred pământul ăsta esteconstruit pe echilibru, adică plus şi minus, bine şi rău şioamenii sunt diferiţi, au alte sisteme de valori şi chiar dacăsună extrem de naiv (la modul iepuraşi roz şi alte greţoşenii)cred că dacă toţi am iubi şi am fi iubiţi lumea asta ar fi multmai bună (asta nu înseamnă fără probleme).

Sunt un om simplu, dependent de oxigen, apă, soare şi alimente şiam nevoie de oameni luminoşi de la care să învăţ, de dragoste,de zâmbete şi din când în când de o mână de ajutor.

23.02.11. seara

Checkpoint Charlie

O zi mult mai bună, moralul aproape mi-a revenit la cotele normale,papilele mele s-au vindecat (în ultimele două zile aproape tot cemâncam avea gust amărui) şi în afară de mici urme de sânge cândîmi suflu nasul şi un pic de febră, totul e cum trebuie. Azi amumblat, chiar dacă am pierdut întâlnirea cu Berlin AlternativeTour, am trecut prin Kreuzberg, am văzut Arena, un loc măricel,unde se fac party-uri cumsecade :) şi unde oamenii au saunăacoperită pe apă, bucata din Zid cu graffiti şi Checkpoint Charlieşi cu ocazia asta am trecut şi eu din Berlinul de Vest în Berlinulde Est, pe unde se trecea legal când exista zidul. Sunt sute depoveşti cu oameni care au încercat să treacă dintr-o parte încealaltă , unii reuşind, alţii nu şi sunt curios dacă pot facerost de nişte contacte ale supravieţuitorilor, să încropesc măcarde nişte interviuri.

Mi-am dat seama că mi-am cam depăşit limitele fizice, după totautostopul, orele petrecute în frig, cu cartonul în mână +kilometrii parcurşi cu rucsacul în spate şi un regim alimentardestul de haotic, la fel ca ăla de odihnă. Şi cu toată gripa astape care mi-am meritat-o şi zilele de stat în pat, cred că m-amechilibrat un pic. Adevărul e că în ultimele luni nu am depus cineştie ce efort şi lipsa de antrenament am simţit-o cum se cuvine :)Asta ar trebui să mă împingă la ceva disciplină.

*Rolul rimelor a fost unul foarte mare pe drum pentru că în orelepetrecute de unul singur trebuia să îmi ridic moralul cumva şi maiscoteam un freestyle mai bun sau mai puţin, care să mă facă sărâd, ca să fiu senin.

**Partea bună cu mersul singur: nu amavut cum să dau vina pe altcineva decât pe mine pentru ceea ce mise întâmpla şi asta m-a făcut să salvez timp şi să caut mairepede soluţii concrete.

arhiva video a calatoriei (pentru cine vrea sa vada mai multe)

material publicat in Gamma nr.0, vară 2011 , almanah cu subiect (http://www.facebook.com/RepublicaGamma). Drepturile de publicare apartin Gamma.

ce simplu e

2011-07-04T03:45:00.001+03:00

Am plecat de la BestFest în timp ce cântau Pendulum pentru că mi s-a părut că toboşarul nu prea bate live şi după am început să îmi pun întrebări şi pentru chitarist, basist şi una dintre voci, cel puţin la unele piese. (şi mi s-a părut o lipsă de respect, dar e posibil să greşesc)

Dar azi mi-au plăcut Smallman, o trupă din Bulgaria foarte tare.

Şi m-am urcat pe bicicletă, că am fost călare, ocazie cu care am văzut prima oară Tunari'ul şi tot drumul până acolo (cam o oră şi zece minute)şi-am pornit. Pe zi mă uitam la toate vilele şi conacele construite şi îngrădite şi păzite şi puneam cap la cap lucrurile ca să mă mai prind de nişte lucruri care mi se par de bun simţ şi descoperite de foarte mulţi oameni înaintea mea: cu cât este mai multă pază, şi mai multe garduri înalte şi camere de filmat etc. cu atât creşte sentimentul de nesiguranţă la nivel de populaţie.

În Bucureşti, pe Kiseleff am început să le urez bună dimineaţa poliţiştilor care păzeau ambasade şi a fost o bună dimineaţa zisă pe bune, nu la mişto. Am urat doi poliţişti, primul nu ştiu dacă a zis ceva, dar al doilea, aflat la câteva căsoaie mai spre Victoriei mi-a răspuns tot cu o bună dimineaţa. Şi mă gândeam cât de puţin comunic eu şi probabil mulţi alţii cu oamenii pe care nu-i cunosc. Şi nici măcar nu cred că este necesară o cine ştie ce comunicare complexă, pur şi simplu e o atenţie, un fel de "ce faci bă, pari om bun, să fii sănătos" şi omul ăla cred că se recunoaşte în ceea ce-i transmiţi şi îşi asumă starea asta şi foarte posibil o dă mai departe.

Extrapolând un pic, mă gândeam şi la respectarea legilor, în cazul de faţă al regulilor de circulaţie, pentru că pe bicicletă fiind şi pedalând pe şosea nu pot să zic că debordez de simţit în siguranţă(mai ales în orele de vârf când tensiunea şi nervii şi scuipaţii şi înjurăturile şi claxoanele plutesc în aer destul de des) şi mă gândeam că dacă eu respect regulile de circulaţie o fac pentru că mă simt eu mai bine, pentru că realizez că mă supun unor "obiceiuri" care îmi uşurează deplasarea şi afirm că am încredere într-un fel în ceilalţi participanţi la trafic că şi ei se comportă la fel şi asta mă fac să mă simt mai bine, mai bun, nu pentru că mi-e frică de repercursiunile legii. Poate, mai degrabă de vreun accident dacă ar fi să dezvolt această parte cu repercursiunile.

Şi cred că oamenii s-ar simţi mai bine dacă ar respecta legile. Şi dacă sunt legi care sunt stupide, ar trebui să se-adune ca să le schimbe, pentru că altă soluţie nu este practică.

Ştiu, nu zic nimic deosebit, nu zic nimic nou. Atât de simplu e. Şi ca să meargă mi se pare necesar să denunţăm neregulile, abaterile altora şi poate şi cred că e foarte important, să îi premiem pe cei care le respectă.

Propun un experiment: săptâmâna asta să zâmbim mai uşor necunoscuţilor şi să le urăm sănătate când strănută în tramvai, să ne salutăm vecinii de bloc şi să nu-i ignorăm pe cerşetori, dar nici să le dăm bani.

Şi la sfârşit să vedem ce iese. Şi dacă iese bine o să fie haios. Dacă nu, sunt eu dobitoc şi cred în utopii.

O zi minunată îţi doresc şi cu oameni destinşi şi zâmbăreţi.

a doua lansare Gamma

2011-07-02T20:23:00.003+03:00

(numărul 0, lansarea în familie) La scena. Gamma. Nu mă cheamă Alexandru. Vin roşu.

Alex, Vlad, Oana, Ştefan, Cristina, Mimi, Miha, Alex, Vali, Mişu, Alecu, nimicuri de mâncare, oameni de la scrie despre tine, oameni de la CNDB, Lorin.

Am plecat cu A la plimbat un câine, pe străzile pe unde am stat acum doi ani. Am dat noroc şi mi-am urat sănătate cu nenii care erau în faţa unui magazin de cartier cu beri în mână. A a spart paharul de vin (ca la greci).

Ne întoarcem. Mă salut cu un tip pe care nu sunt sigur că îl ştiu dar ne comportăm de parcă suntem vechi prieteni, vin roşu.

Mă joc cu Lira, zburăm printre mese, se întâmplă tot felul de lucruri, primesc felicitări din mai multe motive. Un tip îmi pupă mâna, într-un context foarte plin de respect şi ceva din altă parte.

Edi şi Maria, alergat după Lira şi Lira după mine. Alţi oameni cu care am împărţit bineţe fără să-i ştiu după nume.

Ameţeală, ceva discuţii într-o engleză mai mult decât italiană, mansardă, tango şi o nebunie de mişcări şi sunete care mi se părea fabuloasă.

Copiii sunt foarte tari şi ştiu mult mai bine despre ce e important. Mă simt copleşit şi chior/dobitoc uneori. Sunt bine. Good vibe :)

o zi minunata de vara

2011-06-24T00:46:00.002+03:00

De dimineaţă am pornit cu personalul (trenul) din gara Slobozia Veche cu bicicleta portocalie după mine s-o aduc la Bucureşti. Un naş foarte de treabă mi-a sugerat să o leg de roata aia roşie care cred ca e o frână hidraulică, dar s-ar putea sa bat câmpii; oricum aşa am făcut şi nu s-a întâmplat nimic rău. În compartiment trei tanti şi un nene mergeau la înmormântare şi povesteau o ştire de la teve cu un nene măcelărit şi pe care îl cunoşteau. Au trecut la alţii, injunghiaţi şi au trecut şi la poveşti mai relaxate legate de examenul de capacitate al băiatului uneia dintre tanti.

Am ieşit din Gara de Nord şi la trecerea de pietoni (în mare parte din vina mea că era pe terminate verdele intermitent, iar eu eram călare pe bicicletă şi nu pe lângă ea cum ar fi trebuit sa fiu ca pieton) un domn taximetrist mi-a transmis o pulă din toată inima.

Am fost apoi sa vorbesc cu oamenii de la kulturhaus şi lucrurile s-au întâmplat foarte bine, şi ceva mai târziu am aflat cum s-a întâmplat incubator107 intr-o discuţie cu Ştefana Popa, care m-a umplut de energie (şi care o să apară în curând dar o să detaliez la momentul oportun)

La întoarcere am primit o doză de adrenalină de la o maşină care se îndrepta spre mine, dar a frânat când a trebuit şi nu a fost cine ştie ce (acum eram regulamentar), dar observându-mi simţurile am "văzut" impulsul chimic, care m-a energizat brusc.

Şi la semafor la intercontinental am prins o negociere între un peşte, un turist şi o prostituată, dar în afară de un "păi te duci la Marriot ce." nu am înţeles mare lucru.

noapte bună :)

12 februarie 2011 (Timisoara - Bratislava)

2011-02-14T13:58:00.114+02:00

Ora 12:33 (ora României)

Sunt tot în Bratislava, într-o benzinărie care e despărţită de autobahn de o şosea pe care nu am văzut foarte multe maşini altfel decât cu numere de Slovacia. Mi se pare că limba seamănă acustic cu romana. Oamenii sunt chill, dar eu maine tot trebuie să fiu la Berlin. O să am timp şi de umblat aiurea.

Momentan am de ajuns la workshop, de făcut un duş şi de dormit mai mult de 3 ore :) Iar asta se leagă de drumul până aici care cam aşa s-a întâmplat:

Timişoara
Trezit târziu, aproape de prânz, după o noapte care s-a încheiat cu poveşti radiofonice (şi a fost foarte mişto) şi mi-am pregătit drumul cu ViaMichelin - ar trebui să mă plătească, e a doua oară când îi pomenesc :)) şi am ajuns la două opţiuni. 1. Din Timişoara să merg spre ieşirea dinspre Sânnicolau Mare şi să ies din ţară pe la punctul de frontieră Cenad, apoi Kiszombor şi Szeged, drum pe care aş întâlni doar maşini mici, sau 2. Timişoara - Arad - Nădlac (vamă) - Mako - Szeged şi de acolo se unesc opţiunile mele, Budapest (254 km din Timişoara) - Gyor - Bratislava (163 km din Budapesta) - Brno - Praha (289 km din Bratislava) - Dresden - Berlin ( 280 km din Praga) şi Potsdam (şi una dintre universităţi unde se ţine workshopul). Şi am ales varianta cu Aradul că mă gândeam că voi avea mai multe şanse în a găsi şoferi pe distanţe lungi.

Şi am cunoscut o prostituată care m-a invitat să facem dragoste :))

dar mi-am continuat drumul si m-a luat un nene cu tirul care căra carcase de porci. Şi ne-am discutat despre sistemul educaţional, valori şi cum se întâmplă lucrurile pe-afară.

Arad

M-a lăsat la ieşire înpre Nădlac dar cu nişte informaţii eronate de la un tip, m-am învârtit un pic prin oraş :(

Dar am revenit la locul iniţial şi nişte omuleţi foarte faini m-au dus până la Pecica (la 25 de Km de Nădlac).

Unul dintre omuleţi, Alex, lucrează la mall-ul din Arad, Atrium dacă am reţinut corect, la pază, i-aş face o vizită când mai ajung pe-acolo :)
După vreo 15 minute de aşteptat a întors un tip maşina ca să mă ia. Şi a fost super tare, pe filmul meu, chiar mai mult (are două sali de căţărat în Bucureşti - şi la un moment dat eu am fost la una din ele :) )şi am avut despre ce sta de vorbă. Vroia să mă ducă până la Viena, dar am hotărât după ce am tot consultat hărţile, că ar fi mai bine să cobor pe undeva pe autostradă şi să mă îndrept spre Bratislava, pe undeva prin apropiere de Mosonmagyarovar. Şi pentru că eram obosiţi amândoi (el condusese de la Bucureşti fără pauze prea lungi) a propus să băgăm un nani înainte de despărţire, pe marginea autostrăzii (nu foarte legal, dar foarte odihnitor) şi după 3 ore m-am trezit şi eram în stare să merg câţiva km pe jos până la o benzinărie. Şi ne-am luat la revedere şi ne-am urat drumuri bune şi altele şi am pornit.

Ungaria (în apropiere de Mosonmagyarovar)

Abia se crăpa de ziuă şi am mers ceva până la benzinaria unde, cu puţin mai mult noroc, am găsit un tip care vorbea puţină engleză şi el mi-a făcut lipeala cu nenea benzinarul care mergea la Bratislava cu o cisternă şi uite aşa am ajuns unde am ajuns :)

Bratislava

La cultura cu dragoste. Administrare

2011-02-11T10:56:00.003+02:00

Sau To culture with love. Management (tcwlm.net) ca exercitiu de trait liber si lejer. Ieri am plecat de la Bucuresti pe la 13:30 si am ajuns in Timisoara pe la 21 si un pic (deci am facut 7 ore si ceva nu 8 si ceva cum zic in filumet), cu domnul Marcel, un nene foarte de treaba care este inginer pensionat si lucreaza in continuare pentru o companie de lifturi/elevatoare. Am aflat o groaza de lucruri despre acest domeniu, dar si multe lucruri despre Timisoara si Germania ceea ce ma intereseaza in cazul de fata, in incercarea de a ajunge la Berlin pana pe 13 februarie.

Apoi, exista prieteni si cu ocazia asta multumesc Irinei si lui Dini pentru gazduire (pisicii Sisi si sinsilei) si Timisoarei pentru ca creste oameni misto.

Momentan inca umblu pe couchsurfing dupa cazare berlineza sau potsdameza si pe viaMichelin si google maps pentru traseu complet. Cred ca o sa ies prin Arad-Nadlac, dar hotararea asta o iau dupa ceva mic dejun.

Boom vibe si voua :)

(voi reveni cu detalii despre poveste la urmatorul internet)

în căutare

2011-02-05T17:27:00.003+02:00

bucureşti-timişoara

2010-11-10T15:46:00.002+02:00

Am plecat vineri (se întâmpla prin martie, dar am vrut să descriu cât mai bine călătoria, până când am uitat de ea şi de blog) la Timişoara să mă întâlnesc cu ceva prieteni că aşa am promis, şi am făcut autostopul ca antrenament pentru o călătorie mai mare, ce va să vie.

Bucureşti-Timişoara

La ora 12 stăteam drept, deasupra Carrefour'ului din Militari, la început de autostradă, cu o foaie de calendar pe spatele căreia scria mare şi negru TM. La vreo 20 de minute a oprit un Logan cu un nene pe la 60 de ani care mi-a spus că nu stau bine aici pentru Timişoara şi că mă poate lăsa el la Piteşti "unde sigur prind ceva". Pe drum am discutat ceva politică - el era şofer de-o viaţă şi a prins feţe înalte şi pe vremea Ceauşescului şi pe vremea asta - despre tinereţuri, dacii din 1970, optimism şi vremuri mai bune. Simpatic om, cărunt şi vioi, vorbăreţ şi de treabă. M-a lăsat la vama din Piteşti "că pe-aici ies tirurile şi dacă ai noroc prinzi unul direct".

Erau ceva oameni adunaţi la ia-mă nene, dar mi-am scos politicos foaia şi am întins-o spre şosea. La puţin timp un matiz a venit de pe sensul opus şi a tras langă mine, a luat 3 muncitori şi şoferul m-a întrebat dacă vreau până la Slatina şi-am zis că vreau. Nu am înţeles prea bine ce muncea acum, dar am auzit că a lucrat vreun an de zile la Dacia la uzine, din discuţia cu tipul de lângă el care făcuse asta acum câţiva ani şi probabil de-aia era în măsură să spună după fiecare vorbă "păi vezi" referitor la condiţiile de acolo vs. salarii şi oameni. Am mai auzit de cineva care şi-a tăiat trei degete reparând o maşinărie şi-apoi câte ceva despre viaţa lui. În Slatina i-am mulţumit dar el vroia zece lei "că aşa mi-au dat şi ceilalţi, doar nu credeai că e pe gratis". I-am dat 5 şi mi-am cerut scuze. Probabil că ar fi trebuit să îmi spună dinainte sau poate să întreb eu.

De unde m-a lăsat el (o şosea ingustă care dădea spre ieşirea din oraş) am mai mers câţiva paşi, am aşteptat vreo 20 de minute, apoi am mers câţiva kilometri, am trecut pe la un magazin pentru ceva de mâncare şi am întrebat de o zonă bună de autostop. Am continuat să merg până la ieşire, peste drum de o benzinărie de unde un lucrator mi-a spus că mai în faţă se intersectează cu centura şi că e mai bine. Lungă Slatina asta, dar de la ultimul loc am avut noroc de un student la construcţii care mergea în Motru.

Mi-a zis că mă poate lăsa în Strehaia şi mie îmi convenea. De treabă om, făcea ceva bişniţă cu parfumuri şi în rest câte un drum odată la câteva săptămâni acasă. Nu-i plăcea Bucureştiul pentru că "e prea aglomerat şi se bagă ăia în trafic şi nici nu mulţumesc... ce-o fi aşa greu să apeşi un buton (arătând spre butonul de avarii)". Am stat la poveşti despre respect, omenie şi bun simţ, despre un chelner din Motru care era super om şi câştiga destul numai din bacşiş plus un salariu "de vreo 30 de milioane probabil, da merita".

În Strehaia, printre zecile de turnuleţe, oamenii se uitau cam curioşi la mine, şcolarii terminaseră orele şi câţiva ochi mă urmăreau, dar nu mi s-a parut vreo răutate în privirea lor. Îmi place localitatea pentru că-mi pare autentică vie şi colorată cu toate kitschurile ei. La ieşire am prins repede o maşină până în Drobeta Turnu Severin.

Am ascultat nişte muzică irlandeză, am discutat despre fonduri europene şi oameni care "se descurcă", autostop si originile şoferului, pesimism şi lehamite, dar dincolo de tonul trist, Cezar mi-a lăsat numărul de telefon pentru cazul în care nu mai prind ceva până la Timişoara pentru că se întunecase deja şi mi-a sugerat un loc de oprit maşini. Un taximetrist a oprit şi mi-a zis să mă mişc un pic, tot înspre centură. Am aşteptat poate mai bine de jumătate de ora cu tot cu mutatu dintr-un loc în altul, dar ştiam că mai am un opţiune, un amic din Bucureşti care locuieşte în Drobeta şi din ce-mi spusese o prietenă la telefon ar fi fost în oraş.

Din fericire n-a fost nevoie pentru că o altă maşină m-a luat. "Unde mergi? ... şi cât dai.. o suta de mii? cam puţin. Ai avut noroc cu mine, că la ora asta nu prea mai opreşte lumea, hai urcă". Nenea ar fi vrut două sute (20 de lei) dar ne-am înţeles până la urmă. Prost drum de la Drobeta şi întuneric, deci nimic de vazut pe geam. Nenea era din Recaş, de unde mai aveam doar 24 de kilometri de Timişoara. Zidar "meseriaş", peste 60 de ani, cu barba scurtă şi albă din câte mi-am dat eu seama în bezna din Dacia îmbibată cu miros de benzină. Am vorbit despre tineret şi meserii, facultăţi şi modul în care funcţionează limba ţigănească "că eu dacă încerc, nu prea mă pot înţelege cu un ţigan ungur, că noi avem o bază de cuvinte, da restul le luăm".

Din Recaş am prins foarte uşor nişte omuleţi simpatici şi nu prea vorbăreţi, care m-au lăsat la intrare şi de acolo cu câteva întrebări şi nişte răspunsuri de la oameni foarte chill şi ajutăreţi am nimerit bine :)

apa - documentar

2010-03-02T14:23:00.002+02:00

Water The Great Mistery

uita-te daca-ti arde. zen style :)

chill and easy: Rory Sutherland, Life lessons from an ad man

2010-01-07T19:06:00.000+02:00

o lingura

2010-01-03T02:33:00.000+02:00

pacheţele pacheţele

2009-12-14T18:21:00.003+02:00

Joi seară primesc un telefon "Bună Alex, vroiam să îţi spun de un casting mâine la clădirea Iridex în Băneasa, dar mai întâi.. eşti în Bucureşti ? (da) e vorba de un spot pentru Euphoria Tv iar bugetul este xxx (ok) perfect. mâine la 14 la Iridex Băneasa. (mulţam, pa pa) "

Vineri la 14 eram la Iridex (lângă sediul antenelor lui Voiculescu) am mai aşteptat nişte oameni şi am urcat la un etaj, nu mai ţin minte care. Aici mai erau nişte băieţi şi fete cam de 20-25 de ani, 2 camere de montaj şi multă linişte.

M-am aşezat pe jos în aşteptarea cuiva care să se ocupe de noi. Câţiva oameni ok, caţiva care nu-mi spuneau nimic şi o modeală, două (n-am nimic cu ele dar nu vorbeau deloc şi aveau un strat prea mare de fond de ten, care iarăşi nu e problema mea)

La un moment dat o doamnă care se tot fâţâia pe uşile holului în care aşteptam şi care se scuzase cu câteva minute mai devreme că nu mai sunt scaune le spune unor tipi aşezaţi cumva după colţ pe care nu îi vedeam "Cred că nu ne-am înţeles, eu am zis că am nevoie de băieţi macho, care merg la sală, cu muşchi."

Şi m-am ridicat şi am întrebat-o cum adică cu muşchi, care din noi s-ar încadra, ca să nu stăm degeaba. "Tu ai muşchi", m-a întrebat. Da, într-o oarecare măsură, dar nu mă duc la sală, nu am nevoi d-astea. "Adică mă interesează să se vadă pacheţele abdomenu". Nu cred că am pacheţelele la mine. "Nu ştiu ce vi s-a spus vouă, dar noi de asta avem nevoie, la fete vreau să mă uit la toate, dar de voi îmi pare rău." Eu n-am nici o problemă măcar am aflat acum şi nu pierd vremea. am plecat ... la sală :)

Şi am ieşit lăsând un număr de telefon în cazul în care au nevoie de-o voce.

locul potrivit - clip oficial

2009-12-14T14:30:00.000+02:00

buna ziua

2009-12-10T13:03:00.000+02:00

vand voce

2009-12-05T02:48:00.001+02:00

22 de ani
groasa
radiofonica
behaita in zilele cu nopti pierdute
si prea groasa imediat ce ma trezesc (se indulceste cu ceai)
90-60-90 (rpm - respiratii pe minut)
dictie impecabila :)))

(sa mori tu?)

cili - 4 decembrie

despre

2009-12-02T00:55:00.003+02:00

dragoste si oameni si peisaje si munti si sate si romania (adica România)
si lene si chef si rabdare, a mea.

'departe in noapte cu ditamai timpul de expunere'

coperta

2009-11-24T01:24:00.002+02:00

foto constantin barbu

am cu cine sa votez

2009-11-21T16:10:00.004+02:00

deci merg la vot
si-l voi sustine pe Remus Cernea

remuscernea.ro

restart

2009-11-16T18:40:00.000+02:00

teama de ridicol - radiografie personala

2009-11-04T15:59:00.002+02:00

M-am trezit pe la 12, desi am pus ceasul sa sune la 10 (e cam greu de vreme a devenit o obisnuinta de cateva saptamani sa ma culc pe la 5 dimineata, de curand chiar 6 si-un pic) si m-am miscat destul de greoi spre BCU - Biblioteca Central Universitara - la o conferinta.

In momentul in care merg singur la evenimente ma simt destul de vulnerabil si nu pot sau nu am chef sa ma extrovertesc dintr-o data, devin chiar timid, desi de cele mai multe ori simt nevoia sa capat atentie pozitiva/admirativa si ma misc in ideea de a deveni misto/cool (vorbesc serios). Astazi am ajuns la leadership AIESEC plouat, cu o mica durere de cap si un pic de nechef - sunt destul de antipatic uneori, cand nu dorm cat trebuie si nu mananc bine - si ma simteam destul de stingher pentru ca nu stiam pe nimeni.

Am trecut repede pe la masa organizatorilor, mi-am zis numele care a fost gasit si bifat in casuta lui si mi s-a spus ca imi pot lasa haina la garderoba (e prima oara cand am fost in corpul de conferinta din BCU si am fost destul de nedumerit scarile prea multe ) asa ca am urcat mi-am lasat geaca si am coborat pana pe jumatate scarile si de acolo am alunecat un pic, dar din fericire nu am cazut.

Toata alunecarea asta a durat cred ca maximum 3 secunde pana am reusit sa ma prind de balustrada si apoi sa ma reechilibrez, am auzit chiar un "doamne" sau "ai grija" sau "fereasca" pana sa revin pe picioarele mele si apoi mi-am luat o revista si m-am asezat pe-un scaun. La faza asta chiar am acaparat toata audienta din sala de asteptare (nu erau prea multi) si nu ma simteam deloc in largul meu, dar mi-am dat seama si am zambit.

Nu-mi plac ochii multi in momentul in care ma impiedic indiferent ca se intampla in sensul propriu sau la figurat (balbaieli, lapsusuri). Cred ca s-a facut destul misto de mine cand eram mic si probabil de-aia sunt mai atent la astfel de detalii, desi cred ca de la atentia asta pierd momentul amuzant si raman si cu un pic de frustrare.

De data asta am trecut repede peste, dar m-am gandit un pic si cred ca in clipele alea am scanat destul de atent privirile din jur, poate chiat un pic agresiv sa vad daca rade cineva de mine, de parca asta ar fi fost sfarsitul lumii. Mi se pare ciudat pentru ca eu rad de mine si ii fac si pe altii sa rada cateodata, dar aici e hazardul, e bucata unde nu mai detin controlul si cred ca de asta mi-e teama de multe ori iar de alte ori nu (pentru ca din cand in cand imi plac emotiile si adrenalina).

Am intrat la conferinta, a vorbit Cosmin Alexandru, un om pe care il apreciez foarte mult pentru ca e chill si atent la detalii si constructiv si in partea de sesiune de intrebari ma gandeam ca la ora asta chiar nu am nicio intrebare in cap pentru el. De foarte multe ori nu pun intrebari si nu interactionez cu oamenii dintr-o teama de ridicol, ca o sa pun o intrebare proasta sau o sa ma incurc daca mi se cere sa fiu mai specific si ca s-ar putea sa se faca glume pe seama mea.

Azi n-a fost cazul, dar imi constientizez aceasta hiba (nu prea se pune cand merg sa iau interviuri pentru ca acolo am un rol de asumat si mi se pare mult mai simplu, pentru ca am fost "anuntat" si interlocutorul ma cunoaste telefonic sau am un microfon si un cameraman care imi dau "puterea")

Spun astea deoarece Cosmin a vorbit despre cum unii oameni nu stiu la ce sunt buni, ce skill'uri au si trebuiesc imbunatatite si stiu ca imi place sa vorbesc in public, doar ca nu o pot face de fiecare data pentru ca imi construiesc prejudecati (cred ca sunt un contructor foarte eficient de prejudecati). La fel de mult imi place sa fiu haios si sa ii destind pe oameni si sa ii cunosc (partea de cunoastere a oamenilor e ceva mai recenta pentru ca am redescoperit ca nu sunt chiar asa destept si am mult mai multe de invatat daca nu ma incerc sa fiu in centrul atentiei).

Momentan invat. La workshopuri, conferinte, ateliere si alte experimente de interactiune si nu numai.

(cand eram mic mi se spunea dumbo pentru ca aveam urechile foarte mari, cam la fel de mari ca si acum, dar pana acum din fericire mi-a mai crescut capul :) )

a venit iarna, 3x2

2009-11-03T03:44:00.000+02:00

la cat de frig a fost zilele astea nu cred ca mai are rost sa imi argumentez prima parte din titlu, iar pentru a doua pot spune 3 trailere si 2 filme. hai cu zapada !

(vazut la cinema eforie, odata cu "The B movie")

watch & download the full movie from blickinsfreie.de

watch & download the full movie from blickinsfreie.de

(da nu-i nimic) Locul potrivit

2009-11-01T13:30:00.000+02:00

via feeder.ro

fara limite - sound freaks

2009-10-25T02:44:00.001+03:00

(episodul 6)
producator videorgy pentru tvr2
via raku

Promoe - Migration

2009-10-25T01:27:00.001+03:00

New song from Promoe, Migration, recorded for Sick Donkey Records (puteam sa spun asta si in romana)

Migration.mp3 (right click and save link as)

versuri/lyrics

looptrooprockers.com

Pirate Radio

2009-10-24T01:10:00.000+03:00

dragoste pe strada

2009-10-23T17:38:00.001+03:00

"Vreau sa fie bine. Sa vii in patul nostru. Sa ne iubim frumos, cu tare si cu moale, sa ne tinem cald, sa mancam dimineata together. Sa scriem. 17.10.2009, 23:23:11

Ce faci? Dece nu imi raspunzi? Te iubesc cel mai mult! 11/10/2009, 23:13:36

Am iesit din ploiesti. Te rog eu mult de tot, vino in patul nostru. te iubesc. 11.10 2009, 22:41:05

Suntem in pliesti. Te rog eu mult, vino sa dormim in patul nostru. Te iubesc mult. Nu te sunt pentru ca nu am voie sa vb ca se doarme. Te iubesc 11/10/2009, 22:27:57

Te rog eu mult sa ma ierti. Vino la mine. Suntem la comarnic. eli e f rau. Si de la masina. Sabina urla, toti se cearta. Hai noi sa fim buni. Iarta ma sunt sincer. Te iubesc mult. 11/10/2009, 22:01:14

eli e rau. Nu te mint. Nu am vb cu nimeni. Iarta ma ma enervasem. Te rog mult sa vii la mine si sa ma astepti sus sa vii. Te sarut. 11/10/2009, 21:36:27
M-am sculat cu forta ca e 9.30, dar vad ca nu e. Ma doare gatu nasol. Cum se kema medicamentul de tuse de la sibiu? Ai sticluta pe birou langa kreioane. Te iubesc. 11/10/2009, 09:29:39

Si eu iti multumesc ca existi. 05/10/2009, 19:03:51

eu:1/1

el: 2/ "

Am gasit asta scris pe o foaie A4 la Sala Palatului pe partea cu cartoful infipt, acum cateva ore. banuiesc ca sunt niste sms'uri transcrise.

remix contest: promoe - faluja

2009-10-08T04:33:00.001+03:00

Concurs de remixuri pentru Faluja, piesa lui Promoe de la Looptroop Rockers feat. Molecule.

Se intra pe site (mpxp4.com) se introduce o adresa de mail dupa ce se citeste cu mai multa sau mai putina atentie regulamentul concursului si apoi se verifica mailul (veti gasi un link de unde puteti descarca o arhiva care contine toate ingredientele piesei (bass, acapela, guitar, beat etc.) si de aici depinde de voi ce va iesi mai departe.

Concursul se desfasoara intre 5 octombrie si 15 noiembrie 2009, castigatorii anuntandu-se in jurul date de 1 decembrie.

Pentru dj, mc, producatori si oricine simte ca are vreo legatura cu muzica, mai mult decat de a o asculta. interventie placuta ! (big up ! cum s-ar zice =)

looptrooprockers.com

care-i faza cu Faluja

rio de janeiro pentru jocurile olimpice 2016

2009-10-07T14:38:00.001+03:00

DETALII

via feeder.ro

concentrat de de toate

2009-10-07T03:16:00.000+03:00

idei vechi care incep sa renasca
planuri
actiune
armonie
cacaturi
prieteni
lucruri pe care nu mi le explic si probabil nici nu incerc
temeri
fericire
frustrari
zambete
epuizare
noapte
inregistrari
ticuri verbale

sectantul si criza grijilor

2009-10-05T16:52:00.000+03:00

Am observat ca majoritatea oamenilor fericiti de la metrou ori sunt tot felul de martori sau mai putini martori ai cuiva (nu prea ma pricep la secte) care se strang in grupuri si zambesc si canta si zambesc si canta, ori sunt niste copii galagiosi, ori sunt foarte sparti (cu diverse substante legale sau mai putin legale)

Pentru ca imi este oarecum dificil sa mai fiu copil galagios (copil am ramas si sunt mandru de asta, pacat ca se manifesteaza cam rar aceasta boala) si cum nu ma simt atras de spice shopuri, vad ca in mare parte mi-a ramas varianta sectantilor.

Ma intreb doar daca sectantii luati separat, adica nu atunci cand se aduna, mai sunt zambareti. pentru ca aici vroiam sa ajung.

Calatorii singuratici de la metrou nu prea zambesc.

Ma gandesc ca majoritatea motivelor de anti-zambire provin de la griji, unele dintre avand legaturi discrete cu CRIZA.

Si daca tot exista o criza economica (si o sa mai existe o vreme), am putea construi o criza a grijilor.

Sa nu mai producem griji, sa nu mai avem griji si sa se creeze o imensa panica in societate, subiectul sa fie preluat de toata mass-media si sa se discute ore in sir cu sute de invitati mai vedete, mai politicieni sau analisti, mai preoti, mai specialisti. Si sa se caute solutii.

Sa vuiasca presa centrala si presa locala, sa apara zeci de campanii de strangere de fonduri, sa fie angajati oameni de stiinta si toata lumea sa fie macar haioasa spre o nesolutionare a acestei mari probleme, care ne va face viata macar ceva mai buna.

(asta apropo de emisiunea lui Mihaiu de astazi de pe Guerrilla)

acasa = offline

2009-10-05T02:11:00.000+03:00

buna dimineata.

deci aaa.. stai cum e..ca de fapt, cand eram
nu. o iau de la cap
deci da. sau stai ca nu e..
imi scapa ceva

aaaa

asa e. in primul rand da si abia apoi ...

evaziv. liber intre milioane de pereti pentru ca televizorul e inchis. in curand si computerul. prostia se propaga. (n-are cum sa porneasca de-aici, mi-am pus deja intrebarea asta)

nu sunt destept.. sunt altii, cateva milioane, si ii las pe ei sa fie "cel mai destept".

ultra mediocru, ma transform in ultra socialist, nu? ca pana la urma societatea depinde cel mai tare de patura de mijloc. oare se cheama patura pentru ca ceilalti sa se inveleasca ?

glumesc. ma amuz de 2 neuroni razvratiti. ei n-or sa mearga la vot, iar eu ma mai gandesc. iar de voi merge, pe el il voi vota daca va strange semnaturile necesare pentru a candida.

n-am sa intru in detalii, fiecare e liber sa face ce vrea... important e sa faca.

imi surade ideea aceasta

2009-09-29T18:01:00.000+03:00

avem un nimic, cum il deosebim ?

2009-09-16T05:07:00.002+03:00

azi ma gandeam ca mi-as putea petrece viata in casa fara un efort prea mare (din punct de vedere fizic), daca as avea la discretie iubire, mancare, apa, sex, lapte, ciocolata si iarba.
pe net se gasesc o groaza de lucruri misto, e mai greu sa le gasesc tot timpul, dar atunci cand o fac ma bucur un pic.
numai ca iubirea nu e mereu in patul meu si mai trebuie sa umblu dupa ea(destul de departe in prezent). si umbland descopar oameni, idei, proiecte, sunete si le apreciez.

dar am si zile proaste (de tot cacatul) si nu ma pasioneaza sa ma plang asa ca astept sa-mi treaca (cu o ora de alergat, revin cu picioarele pe pamant, buna si epuizarea asta fizica la ceva)
si cu goluri in stomac care imi amintesc cat de viu sunt, si ca am doua maini, doua picioare si un cap care poate fi uneori folositor, ma misc alene (spre munca), sau rapid (spre munte) sa fac ce imi place. sa cunosc oameni, senzatii, sa experimentez cu propriile limite si sa sorb pana la ultima picatura de energie pe care o produc diversele indeletniciri (snowboarding, interviuri cu oameni care imi plac, *turizm_urban).

imi place sa impartasesc lucrurile bune (pentru ca pe alea rele le impartasesc involuntar cand am o moaca de lehamite extrema, plictis si neincredere in nimic) si din cand in cand o fac, uneori si online(blogar, tuitar, feisbuc).

"ştiristic vorbind" sunt cam satul de miile de stiri despre nimic de la noi, care umplu pagini de ziare si ore de emisie "informandu-ne" ca doi se cearta, se scuipa, se bat, se taie si apoi se pupa. ma frustreaza ca media produce "ce vrea publicul" si publicul "cere" fics ce produce media. ce rost are sa ne mai complicam.
si pentru ca nu are rost sa ma complic aleg.
aleg sa ascult bbc (radio1 si 1xtra)
aleg sa citesc (din pacate nu mai am antrenamentul de acum cativa ani, dar am sa prind din urma vremurile alea)
aleg sa merg la teatru
aleg sa merg la ateliere, workshopuri si scoli de vara
aleg sa nu stiu ce se intampla la nivel de veceu politic (galeti de pseudo informatie asortata cu laturi)
aleg sa invat lucruri marunte

si toate astea nu ma fac un cacacios care vrea s-o arda boem ci pur si simplu un om normal care crede ca lumea asta made in RO ar trebui sa se miste mai bine si oamenii ar trebui sa se schimbe pe ei si sa faca si sa protesteze si sa lupte si sa creada si sa se informeze si sa actioneze si sa zambeasca.

unii o fac deja.

*turizm_urban (forma alternativa de turism, facuta din curiozitate, nevoie de adrenalina si chef de miscare; descoperirea de locuri "de promenada" pline de cotloane. ruine, case parasite, santiere, forturi, constructii neterminate, ciudatenii urbane etc.) - aceasta definire imi apartine si cu siguranta nu este completa, dar se vor adauga detalii

asianphoto

2009-09-14T14:35:00.001+03:00

via Thechronicle Ro

trezitul de dimineata

2009-09-10T12:55:00.001+03:00

via artistick

capoeira

2009-09-10T00:43:00.000+03:00

another good vibe

2009-09-08T15:42:00.003+03:00

orarul meu de functionare e facut praf pentru ca am avut de pierdut niste nopti si nu stiu cat timp imi va lua sa il transform in ceva decent, bun si eficient.

dar aflu lucruri bune si noi si incep de la apropiati. mirela, o prietena din tulcea, pe care am cunoscut-o la plant your brand s-a apucat de facut lucruri misto.

si ajungand pe blogul lui dan dumitrescu am mai vazut cate ceva:

(un filmulet interactiv facut pentru o campanie anti-arme din marea britanie - droptheweapons.org)

si asta:

despre motivatie

2009-09-07T04:10:00.004+03:00

cam asa se intampla lucrurile azi

via adrian stanciu

text despre muzica

2009-08-29T23:50:00.003+03:00

am tot cautat un titlu care sa exprime bine despre ce este vorba aici fara sa faca pe desteptu ori pe dichisitul inteligent cu umor fin, dar pana la urma despre asta este vorba.

o piesa ce-ti canta despre o calatorie destul de lunga incat sa treci prin toate starile care te definesc, care te arata si bun si rau si din care inveti pe parcurs. pentru ca finalul ei este sfarsitul.

vizual vorbind ma transpune in liceu, in perioada de hoinarit cu trenurile, intr-un mediu plin de culorile inchise dar adevarate ale unor oameni frustrati de jegul fizic si spiritual ce-i inconjoara si-i cuprinde: un tren personal, care miroase a tutun, pisat si posirca infecta amestecat cu bidoane goale de bere, multa vodca la sticle mici, de plastic, baute cel putin trei sferturi din care oamenii mai trag cate-un gat din cand in cand. glume fara haz dezvelesc gurile stirbite si ochii rosii de nesomn, incarcati cu cearcane si urdoare.

geamurile sunt deschise ca sa se faca aer sau ceva pe-acolo. un pusti cret care sta pe jos, la capatul holului, la bagaje, printre scuipati si coji de seminte, se ridica anemic si intra in primul compartiment sa ceara o tigara. iese cu un zambet sictirit, aprinde tigarea si deschide usa trenului si se pune in cur, cu picioarele pe scari.

fumeaza si se simte liber. de fapt ii e foame, sete si somn si tigarea asta ii provoaca o greata care l-ar face sa vomite daca ar avea ce. oameni cu plase mari de rafie trec galagiosi dintr-un compartiment in altul, carandu-si animalele, plozii si problemele si nici nu-l baga in seama.

afara e camp si din cand in cand mai apare cate-o halta unde trenul opreste atat cat sa mai urce 3 oameni. mai multi nici nu cred ca exista in pustiul asta. soarele arde puternic si tabla ruginita a trenului se incinge, dar in departare se vede orasul..

la multi ani silent strike

2009-08-27T16:17:00.001+03:00

27 de ani si un cadou pentru oameni
download

via feeder.ro

despre muzica

2009-08-25T19:39:00.002+03:00

mind map

2009-08-08T01:08:00.007+03:00

Este posibil sa mai fi auzit de termenul acesta si in urma cu ceva vreme, oricum este irelevant acest detaliu.

Mind map'ul acesta, pentru cine nu stie (eram inclus si eu in categoria aceasta pana sa merg la Plant Your Brand) se mananca relaxat si usor cu betisoare chinezesti (adica ceva rabdare)si are ca ingrediente lucrurile pe care le facem si cele pe care vrem sa le facem.

Decat sa umplu pagina de cuvinte cred ca ar fi mai bine sa dau un exemplu (este al doilea mind map pe care il fac) si uitandu-ma pe el imi dau seama ca ar mai trebui lucrat ceva la structura, dar pana atunci iata-l. sper sa fie de folos, fin'ca pentru mine e deja. (click pe foto pentru a mari)

si vin si cu niste detalii pentru ca scrisul meu naste monstri (desi am avut note decente la caligrafie)
stanga sus - segmentul cariera/munca: online, TV, radio, presa scrisa(anchete, interviuri).
dreapta sus - segmentul dezvoltare personala: teatru si actorie, literatura, carti de specialitate, yoga/alte tehnici(orient echilibru), bucatarie - carti si experimente, oameni noi, calatorit, muzica si video, cultura vizuala, fotografie.
stanga jos - segmentul sport/relaxare: alergat, bicicleta, parkour, inot, basket, snowboarding, sofat.
dreapta jos - segmentul energie, afectiune, dragoste: prieteni, gagica, familie, cunoscuti.

unele lucruri se vor mai muta intre segmente, dar in mare despre asta e vorba.

povestea cu mind map'ul am invatat-o de la Dan Dumitrescu

LATER EDIT: dupa un scurt youtube search:

nou_inceput

2009-08-05T21:46:00.002+03:00

si cu ocazia asta zic si ca Dub Fx revine in romania pe 10, 11 si 13 septembrie la cluj, timisoara si bucuresti (detalii)

iti datorez o groaza de lucruri

2009-07-19T05:32:00.002+03:00

e de tot cacatul cand iti moare un prieten. pentru ca la inceput nu-ti vine sa crezi asta, adica sunt pur si simplu niste cuvinte care iti strabat urechile dintr-o parte in cealalta si nu intelegi nimic si apoi negi si apoi te bufneste plansul gandindu-te la ultima oara cand l-ai vazut sau la ultima oara cand ati fost la munte si v-ati dat cu placa si toate astea se arhiveaza si iti amintesti cum era omul ala, cat de tare era, care erau piticii lui, teoriile si toate astea te apasa si te fac mic si neinsemnat.

si cauti detalii, pentru ca vrei sa afli cum s-a intamplat si suni si cauti si iar suni, intrebi, plangi fara sa te poti opri si incepi sa gasesti, si alte amintiri iti revin in cap si realizezi sau mai degraba simti cat de repede se poate duce o viata.

lumea asta se schimba daca facem, daca nu, nu. e atat de simplu. si omul asta facea si tocmai de-asta n-o sa moara niciodata.am invatat de la el o groaza de lucruri si ii datorez multe si voi incerca sa ma achit.

apoi observi pseudojurnalisti care lucreaza la "circ" cum isi fac treaba nedeontologic si imoral, fara pic de respect (draga Libertatea, esti la fel de inteligenta ca cititorii tai si folosesti poze din "alt film" - care, nici macar nu stiu daca iti apartine - pentru a ilustra stiri. deci nu, asta nu inseamna informare, iar faptul ca mi-ati sters comentariul de pe site arata doar cat de slab pregatiti sunteti si total neprofesionisti, dar asta stiam deja, nu?

la noi nu prea exista ideea de calitate a informatiei, ca vorba aia e mai ieftin asa. dar voi incepe o vanatoare de vrajitoare ale presei si n-aveti decat sa gresiti si sa platiti, pentru ca asa trebuie.

sper din tot sufletul

2009-07-16T05:57:00.004+03:00

sa fie cea mai proasta gluma facuta vreodata de cineva, oricine.

pentru ca omule, tu esti viu !

LATER EDIT: ... ....

music is a chill way to start revolution

2009-07-14T13:47:00.001+03:00

trip 4 vs. strada viitorului

2009-07-14T10:51:00.005+03:00

- cred ca am baut prea mult.
- haide ba, cum ti-ai dat seama ? abia am inceput, fii si tu mai optimist.
- nu-mi mai simt mintile si oricum zilele astea nu ma gandesc la prea multe, adica chiar nu ma pot gandi.
- lasa c-ajungem acuma. ia zi, ai vorbit cu ala?
- pai a zis sa il sun peste o ora, mai sunt 7 minute.
- esti sigur?
- da tu, esti beat? daca am zis ca asa e, asa e.
- bine ba. si nu mai face pe desteptu cu mine.
- hai copii, terminati acolo in spate, stati si voi linistiti ma, ca doar ..
- ia liniste, hai ca suna.

*************

- nu era vorba despre a... stai ma, de ce dai ? aooleeeeeuu.
- de-aia fa. sa ma vorbeasca lumea a? pai ce sunt eu, bataia ta de joc?
- ne vede copiii, plecati ma de-aici, vreti sa ....
- unde sa plece? nu pleaca nimeni nicaieri, pai mi-ati mancat zilele fa. nu mai sunt in stare sa muncesc. pai daca am ajuns sa vina printu la mine la masa sa-mi zica ce curva esti, pai futu-ti mortii matii, unde ne credem fa, la televizor ?
- cheeeem politiaa, da-mi drumuu !
- da? ia cheam-o, si mult mai indarjit acum, o ia si o tranteste in masa din coltul camerei, o apuca de par si incepe sa ii care cu sete pumni si picioare.

*************

- da ma, unu singur.

- ok. ne vedem acolo.

- pe la 10? .. bine. da-mi un semn cand esti.

- perfect frate. hai ca te-am pupat. pa.

- gata ba, e bine?
- da ma, s-a rezolvat, da trage si tu pe dreapta ca trebuie neaparat sa ma pis, la modu grav.
- ma tine-te si tu un pic ca ajungem in 10 minute.
- haide frate, vrei sa-mi explodeze vezica. stii ca pipi'u pentru mine e o treaba foarte importanta, de care tin cont.
- bine ma, de nu te las sa vii pe jos...
- si tu ce-o sa mai fumezi, aaa?
- deci asa a?
- deci da
- (rade) na ma si pisa-te. o vrei si p-a mea s-o scuturi un pic ?
- hai da-o incoace, ca nu mi-e rusine.

*******************

plansa toata si plina de vanatai, statea la coltul strazii pe jos, cu ala micu in brate. nu scotea nici un sunet. privea in gol si nu intelegea cum se leaga toate cacaturile astea si de ce viata e plina de ele. fetita ei era in cabina telefonica din spate. pentru ea era un joc si o joaca tot, chiar daca era si ea batuta cateodata. daca asa se intampla, asa o fi normal. da ailalti copii de pe strada, de ce se duc la gradinita si au ghiozdanele si haine noi si telefoane mobile?

******************

- deci noi nu avem o coala in toata masina asta?
- nu
- ce intelectuali de cacat suntem. stau eu acuma si ma chinui sa fac asta pe un servetel. uita-te si tu cum se ia ( si ii intinde mica aglomeratie de muguri), pai o sa dureze o vesnicie. tine si tu lumina deasupra sa vad ce fac.
- haide ba, nu te mai plange, fa acolo, ca doar pentru noi e, nu pentru altu strain.
- ce comunisto-familist ai dat-o pe-asta. maine poimaine, iti tragi nevasta si vreo 3-4 puradei.
- clar.
- hai, da o tigara si nu te mai misca cu lumina aia, ca si-asa ma misc greu, ca nu prea pot sa ma coordonez.
- ia frate.
-asa. acuma stai un pic. ia tine asta.
- ...
- pai tine-l ca sa pot s-amestec.

*******************

si daca fug, unde sa fug? oare oi merita ce mi se intampla acum. ca daca asa s-a nimerit, asta e. ce pot sa fac acuma. nimic, isi zicea ea in gand.
- stai fai lilo si tu aci, nu mai trage de telefonu ala.
fetita se aseza linistita pe bordura, si stergandu-si mucii cu manseta: mama, da noi de ce stam aici?
- fin'ca esti tu proasta, d-aia stam. ca daca nu erai tu, poate eram si eu mai ...

*******************

- ba e bine.
- stiu .., da a durat cam mult.
- dap
- cheama-i si tu p-aia, sa-i dam drumu
- hai copii, la maaaasaaaa !
- bun
- da si tu o bricheta si da-mi si mie berea aia.

********************

dincolo de cuvinte

2009-07-10T01:37:00.001+03:00

despre teatrul bucurestean in anii '90

2009-07-09T00:39:00.003+03:00

caut oameni, consumatori de spectacole de teatru (in special in perioada 1990-2000), in teatrele bucurestene (de la teatrul de copii, pana la teatrul national), pentru niste interviuri.

interviurile vor fi inregistrate doar pe reportofon, (fara camere de filmat si alte minunatii).

scopul - vreau sa aflu cum era perceput teatrul atunci, gusturi, pareri, idei, ce spectacole au ramas in amintirea publicului si ce alte intamplari au creat legaturi intre oameni si domeniul asta.

astept un mail la chillyhh [la] gmail [punct] com

zile de muzica

2009-07-09T00:05:00.004+03:00

m-am uitat la un dvd, promoe - standard bearer, foarte misto si foarte chill. adica arata un artist care isi pastreaza valorile si lupta pentru ele, nu pentru imagini create de sute de oameni care castiga si ei o paine cinstita (pe bune?).

am auzit ca e.m.i.l. si-au facut clip nou, regizat de adrian sitaru (pescuit sportiv), care clip nu arata rau, dar nici nu ma prinde.

am ascultat mult promoe si looptroop rockers, cred ca mult mai mult decat ascultam inainte sa vina la bucuresti (am si autografe de la promoe si supreme :D ), m-am reapucat de kulturshock si de hoinarit.

am cam renuntat la programul matinal (mi se pare destul de dificil sa ma trezesc la ora 6 dimineata, cand pe la 7-8 ma culc), dar probabil ca saptamana viitoare voi incerca din nou.

si da, am nevoie de o mana de ajutor, pentru un proiect

looptroop rockers

2009-07-07T14:49:00.001+03:00

la PSL (Swedish Television)

asta fin'ca tot au fost la bestfest si au cantat misto (cam putin ce-i drept, dar asa au decis organizatorii)

recomandarea zilei - despre rosia

2009-07-07T12:03:00.003+03:00

un material de/cu bun simt despre rosia montana publicat in "Clujeanul"

Război la Roşia Montană
de Mihai Goţiu

Cadrul: pereţii de stâncă ciuruiţi de explozii şi buldozere. Echipament: un car de televiziune urcat până în vârful munţilor. Bonus: un elicopter care survolează zona şi transmite imagini cu zona. Vedetă: Mihai Tatulici. Combatanţi: un parlamentar, un preşedinte de consiliu judeţean, un primar, reprezentanţii unei companii canadiene, săteni, membrii unor ONG-uri locale şi de mediu, jurnalişti. Scopul: nici mai mult, nici mai puţin, decât "rezolvarea unei probleme care nu s-a rezolvat în 13 ani". Ghilimelele se impun, pentru că afirmaţia îi aparţine lui Mihai Tatulici, cel care a orchestrat toată această desfăşurare de forţe. CITESTE IN CONTINUARE

dupa o zi lunga

2009-07-04T01:15:00.002+03:00

zi nu neaparat constructiva sau macar buna, dar lunga si cu un gust mai fad ca o coala de hartie.

spre seara (pe la 11 fara 25)am iesit la alergat, de la mine pana la unirea si de la victoriei la arcul de triumf si implicit herastrau.

iar de intors am incercat un 335 ca eram un pic cam tarziu pentru metrou si l-am luat pana pe stefan cel mare la vasile lascar si am continuat sa merg lejer pe stefan ca sa fac mai apoi pe undeva dreapta.

si sa nimerit sa fac asta chiar pe strada viitorului, care e mai lunga decat credeam si este in re/constructie, dar sunt doua carari si pe-o parte si pe alta care te lasa cat de cat sa iti faci drum.

lume multa pe la porti ca doar e zi de vara si pe la ora asta (00:00) parca e mai lesne sa iti tragi sufletul, mai arunci o vorba, o coaja de samanta, te mai certi cu puradeii mai mici sau mai mari de pe mijlocul strazii (sau ma rog, gropii).

mi s-a parut un pic ciudata si nu foarte sigura, cu multe voci prin diferite curti, neavand neaparat tonuri calde.

pe colt cu bulevardul dacia era o tipa cu un copilas in brate si inca o fetita in cabina de telefon din spatele lor, care se juca. ea, (mama, probabil) cred ca fusese data afara din casa, era plansa si cred ca si batuta, dar nu scotea nici un sunet. pur si simplu statea pe jos cu copilul in brate.

habar nu am de ce nu am zis nimic, nici macar daca puteam ajuta in vreun fel. nu am avut vreo problema ca era tiganca, dar pe moment am simtit ca as interveni degeaba, desi poate ca nu ar fi fost chiar asa.

am continuat drumul si apropiindu-ma de casa, ma gandeam ca pestii si curvele lor de pe calea mosilor, care-si recita eterna propozitie "nu vrei o fata?" mi se par niste mici copii.

si poate ca pana la urma viitorul va arata exact ca strada viitorului.

(va urma)

din ultima vreme

2009-06-30T22:30:00.006+03:00

am cazut (vorba geaninei corondan) in ultimul hal la licenta, asta pentru ca nu am invatat, dar am dat vina pe niste griji si probleme (nu zic ca e o chestie tipic romaneasca pentru ca am vazut oameni care fac multe chestii) si am hotarat sa rup la examenul din februarie.

am plecat de la sensotv.ro pentru ca nu ne mai pupam ca inainte (alt program si alte detalii, unele dintre ele, nu pe placul meu ). vreau sa multumesc tuturor oamenilor de acolo cu care m-am impacat bine sau m-am certat din cand in cand, pentru ca am invatat o groaza de lucruri pe care le folosesc si pe care le dezvolt. deci multam andrei (am mai adunat o bucata de experienta work in progress), alex (de la tine am invatat sa montez, frate), danuta (pentru telefoane si programari, batai la cap, idei si sfaturi), ana(am sa devin mai responsabil), andreea(las' ca te faci tu mare), cristos(apuca-te ba de munca), vicentiu(vedea-ne-am in amsterdam), john(spor la muzici. fapte si evolutie ba roackare!), ionica(ne vedem la un tenis si o filmare), mihnea(nu m-ai cautat in vama, las ca ne vedem noi la vreo chestie fotografica) dan de la captura(nu ne intelegem noi, da ne descurcam si-asa, mai lasa pornografia si insista pe chestiile misto pe care le stii), oamenilor care au plecat mai nainte: sergiu (oricum ne vedem la bere. am inceput sa pun proiectul ala pe foaie, dar e de lucrat la el), catalin (hai cu filmele dom'regizor), andrei pavel(ti-ai dreacu de artisti, ba vezi ca eu inca mai am cartile alea ale tale si nu prea ma omor cu poezia), primilor operatori cu care am lucrat, cosmin si doru. cam asta ar fi si va fi in continuare . pe ceilalti nu am avut timp sa-i cunosc mai bine sau pur si simplu nu am rezonat.

am betivanit cateva zile (unele detalii nu se pot spune dar s-ar putea sa le dezvolt in alt mod). am fost la concert la ipr, blazzaj, bio, am facut pogo, am improvizat un mic freestyle departe de urechile lumii (mi-am dat seama ca mi-e dor de partea asta), m-am intalnit cu oameni misto, am dansat in ploaie, am adunat niste caini de pe drum care ne-au tinut companie pana aproape de casa, am mers foarte mult pe jos, am fost la noaptea alba a institutelor culturale (in noaptea cu pricina chiar am mers prea mult pe jos), am prins incendiul de langa biserica armeneasca, am urcat un pic pe institutul maghiar - primul balcon se continua cu un fel de terasa), am dormit.

am plecat la tara cu autostopul cu un prieten. am mers cu o dubita cu o familie de brasoveni care mergeau la mare si ne-au lasat la drajna(am stat cu cartonu in mana cam 20 de minutela intrarea pe autostrada), de acolo pana in slobozia, alta masina pentru care nu am asteptat nici macar doo minute, din slobozia inca o masina prin amara si grivita si de acolo, la maximum un minut inca o masina pana in sat - smirna (il stiam pe sofer, s-a nimerit bine). si la tara am stat. intr-o oarecare masura. si m-am intors azi, trezit cu noaptea in cap (la 5 dimineata, ca sa prind autobuz), dar am ajuns bine si devreme.

si a venit si curierul care ma sunase ieri sa ma intrebe cam pe la ce ora ma gaseste acasa (foarte de treaba) si mi-a adus invitatiile la bestfest(pentru sambata). m-am intalnit cu o amica de la care am facut rost de bilet pentru maine la bestfest. ne-am nimerit la un vernisaj, am incercat niste sushi si alta chestie la fel de trendi (m-am descurcat bine cu betigasele, ca am mai exersat in ultimul an). si da, am facut rost si de bilet la patrice. ne vedem maine seara la romexpo :D

zilele astea o sa am nevoie de o mana de ajutor, voi reveni maine pe zi cu detalii. pana atunci ... everyday good (imi verific si mailurile cu ocazia acestei seri racoroase)

incendiu in noaptea asta in armeneasca

2009-06-27T05:50:00.003+03:00

un incendiu a izbucnit la cladirea de langa biserica armeneasca, raspandindu-se in aproape tot imobilul. pompierii au reusit sa opreasca focul pana sa distruga tot.

evenimentul a adunat mult mai multi curiosi decat noaptea institutelor culturale. spectacolul naturii ne fascineaza mai tare.

stop motion clip

2009-06-26T16:01:00.003+03:00

imi place foarte tare tehnica si imi place si produsul finit in cazul de fata Oren Lavie - Her Morning Elegance.

si mai adaug un scurt metraj

generation yamakasi

2009-06-25T04:40:00.002+03:00

am tot amanat apucatul de antrenament, iar de cateva zile sunt in regim de noapte (asta pentru ca am pierdut una inainte de uichendul trecut)si daca tot adorm mai spre dimineata (imi redresez usor situatia, trezindu-ma mai devreme) mai caut diverse lucruri pe net.

desi la prima vedere si a doua si tot asa partea asta cu parkour'ul este frumusica din punct de vedere vizual(la modul cool, estetic etc.) chiar conteaza mult mai mult cum te descurci cu tine, cum te antrenezi si cum iti imbunatatesti tehnica. pana la chestii vizuale misto e mult antrenament si pe parcurs banuiesc ca te prinzi, iar importanta "chestiilor vizuale misto" scade. (mesaj pentru mine)

pentru ca am timp

2009-06-24T15:54:00.002+03:00

documentarul despre mihai eminescu din campania mari romani.
scenariul si regia: camelia robe.
prezentator: andrei gheorghe

stau

2009-06-24T13:46:00.003+03:00

stau chill, cat mai chill.

ascult gheorghe si mihaiu, imi place emisiunea de azi. e caterinca.

cum spuneam, stau. caut sa-mi cumpar bicicleta, momentan pe net. (daca cineva vreo idee/bicicleta dati un semn)

m-a sunat o tanti foarte sfioasa de la romtelecom si mi-a spus ca am castigat o invitatie la bestfest. a fost foarte simpatica si vroiam sa ii multumesc pe aceasta cale.

sarumana

va urma

2009-06-20T09:54:00.004+03:00

o sa las o pauza aici pentru ca pe langa lucrurile sigure pe care am sa le fac urmeaza si cateva lucruri pe care nu le pot incadra in perioade clare de timp si pentru care lecturez, ma documentez, hoinaresc, vizionez, ascult, observ si simt.

pana una alta am sa ajung maine la bookfest sa vad cu ce se mananca editia de anul asta si sa cumpar niste.

ieri am gasit ceva timp si am trecut pe la muzeul george enescu pentru ca era zi de free foto, iar muzeul se va inchide in toamna pentru restaurare.

stativ, muzeul national george enescu

foto de coperta

2009-06-18T09:37:00.004+03:00

titlu: cum mi-am petrecut vama

deci inapoi in bucuresti. urmeaza ordine, curatenie, inca un pic de somn. apoi comunicare pe care (vreo saptamana la plant your brand) si una bucata concediu risipit prin vara asta.

scurta pauza

2009-06-15T20:25:00.001+03:00

o gura de mare. asa un pic. o zi - doo.
revin.

street delivery 09 - foto de azi

2009-06-13T15:10:00.004+03:00

(strada arthur verona, de la carturesti pana la parcul gradina icoanei)

partly cloudy

2009-06-13T10:16:00.000+03:00

via todoran

niu miuzic

2009-06-12T21:12:00.002+03:00

si clipu nr 3, care e fara muzicuta dar cu o tipa care da bine pe beatbox'u astuia(de la minutu 2 si vreo 30 de secunde)

la fete de la musique

2009-06-11T15:42:00.002+03:00

la Fête de la Musique propria mea varianta (si online)

harmonica beatbox

2009-06-11T10:37:00.000+03:00

neuronii fac sex

2009-06-07T15:14:00.002+03:00

ne u ron ii fa c s ex
legaturile neuronale sunt mangaieri externe care acced la lumea ideilor, cu alte cuvinte patura/panza care cam ca orice stratosfera exista chiar daca noi nu stim de ea. nu trebuie sa constientizam, pentru ca traim.

oricum niciodata nu cred ca vor putea cuvintele sa exprime tot ceea ce vrei sa exprimi.

cred ca e mai bine sa faci schimb de trairi, decat de cuvinte.

sunt multe culori. nu le vedem pe toate, dar daca inchidem ochii, putem "vedea/distinge" mai multe nuante. iar daca inveti sa joci jocul te poti invalui in caldura culorilor si poti zambi intrinsec, facand-o doar pentru tine.

se poate pace iar calea pentru pace nu trebuie sa fie razboiul, decat daca reusesti sa constientizezi razboiul ca pe unul intern.

cand inveti castigi.

inapoi la

2009-06-07T11:38:00.001+03:00

aproape departe

2009-06-05T11:33:00.003+03:00

seara calduta de iunie.

dupa o zi lunga de munca, alergare dintr-o parte in alta si un film cu mesaj, se intoarce zambaret acasa.

ar trebui sa urmeze o petrecere de lansare a unui album, al unui om pe care il apreciaza foarte mult.

iese pe balcon, se intinde, se destinde si are chef de ceva. i se pare ca acum intra foarte bine. si probabil ca asa va fi. se intoarce in camera, miscandu-se greoi, si pregateste ceva bun, punand mai mult ca de obicei.

doua guri bat un cui, adanc, pana aproape de capat.

- wow, m-a luat deja, frate ce taree.
- da.
- am pus mai mult ca aseara.
- se simte (zambeste).
- si e bun. misto.
- te mai duci la concert?
- da, normal. vroiam doar asa sa pot sa simt muzica mai bine. sa o pot descifra si analiza picatura cu picatura, desi mi se pare mai degraba ca sunetul e impartit in linii foarte subtiri, una langa alta si urechile noastre se misca usor printre ele si creeaza efecte.
- poate. mi s-a uscat gatul.
- ma duc eu dupa apa, zise tragand un fum si ridicandu-se greoi.
- da.
- e ee tare. adica si muzica, spuse el gandindu-se ce bine ar intra niste reggae.

(liniste)

o groaza de teorii pline de imagini ii vin in cap, in timp ce sprijina un scaun fara spatar. evadeaza din propriul corp, pe care il simte ca pe o ceapa, descatusandu-se strat dupa strat, cu o teama foarte mare de ceea ce s-ar putea intampla. isi spune in gand "mi-e frica, e prea ciudata senzatia, dar e buna si se intampla... oare cum ar fi sa zbor chiar acum". Il sperie un pic ultimul gand. Oare ar putea sa piarda controlul asupra propriului corp si filmul asta sa-l faca sa se urce pe margine si sa sara. si daca de fapt e doar o imagine care se ridica si zboara si pe care o urmaresti de jos cum se indeparteaza, corpul ramanand in siguranta pe scaun.

- ce tare, da e ... wow, cum sunt. deci .. prea departe.
- si te mai duci la concert?
- nu cred ca mai sunt in stare. sunt prea... adica la inceput credeam ca pot, dar acum nu pot nici macar sa ma scol de pe scaun (se gandeste ca s-ar putea lungi langa el, dar cimentul e destul de rece si nu crede ca i-ar prinde bine). si capul imi atarna greu. adica abia daca mai pot sa il ridic putin. tu esti ok?
- da. adica acum mi-e bine.
- bine.

nu chiar usor

2009-06-02T19:38:00.003+03:00

azi am fost pe la facultate, la biblioteca mai precis, si mi-am dat seama ( a doua oara, cred) ca in facultatea asta se poate invata mult mai mult daca stai in biblioteca decat pe la cursuri. si in plus gasesti o groaza de carti foarte misto.

partea nasoala e ca mi-a fost cam dificil sa ma reacomodez cu ideea de a invata (la nivel teoretic, ca de montat am invatat sa montez practicand, nu citind tutorate). adica am retrecut prin partea de lectura la nivel beletristic (in care teoria, mai ales daca e scrisa frumos, e ca o poveste) la nivel de sintetizare, inca mai lucrez la asta (ceea ce inseamna ca in anii astia am cam frecat-o aiurea intr-o oarecare mare masura, noroc ca unele lucruri mi s-au parut interesante si le-am aprofundat eu, de capu meu, iar altele erau logice si usor de inteles).

deci da. descopar chestii care merita cel putin citite.

o piesa care intra bine, acum pe seara, dupa care ceva mai spre noapte alergat (e greu cu trezitu de dimineata, dar in cateva zile n-am sa ma mai plang si o sa ies la alergat, atunci, cand lumea pleaca la munca.)

14 zile

2009-06-01T09:19:00.002+03:00

pana la licenta.

pentru ca trebuie facuta si partea asta si pentru ca ar fi mai bine sa scap de ea acum cand am niste timp sa il aloc.

deci, buna dimineata RO, ne auzim de la 6 (dimineata) la 10 (seara)si in rest somn si alte detalii din categoria odihna pentru trup si spirit.

beardyman si jfb in hala

2009-05-30T18:37:00.006+03:00

in seara asta, de la 21

beardyman, jfb
dj vasile, tremour

later edit (am simtit nevoia sa mai adaug niste bunatati de la beardyman, de data asta fara jfb)

din coma

2009-05-29T11:01:00.003+03:00

aseara am fost la coma in piranha. am adunat ceva poze, poate am sa le si pun pe undeva, dar pana atunci

ca sa se potriveasca cu ce-a fost mai devreme

2009-05-22T21:57:00.001+03:00

pofta buna!

buna ziua

2009-05-22T11:53:00.002+03:00

cu o muzica buna de trezit dimineata, de inceput sau de continuat o zi buna de plaja (fara nici o legatura cu filmul)

dub fx la Waveform Festival 08

dub fx pagina de myspace
dub fx site

o lacrima de fata

2009-05-21T16:21:00.004+03:00

luni 25 mai, incepand cu ora 19.00, la Cinema Elvira Popescu, la o noua editie a CineClubului NexT. Invitatul acestei luni este directorul de imagine Vivi Dragan Vasile (Morometii – r. Stere Gulea, Filantropica – r. Nae Caranfil, Occident – r. Cristian Mungiu, Furia – r. Radu Muntean, Nunta muta – r. Horatiu Malaele).

Filmul proiectat in cadrul acestei editii este O lacrima de fata in regia lui Iosif Demian, film selectionat in 1982 la Festivalul de la Cannes, in sectiunea Un Certain Regard.

Dupa proiectie publicul este invitat la o dezbatere pe marginea filmului, moderata de criticul Andrei Gorzo.

O lacrima de fata
Niste necunoscuti care au gasit trupul unei tinere înecate încearca sa-i reconstituie viata. Ancheta dezvaluie nu numai mobilul crimei, ci si matrapazlâcuri ale "fruntasilor" satului, care de fapt l-au poluat moral.
Filmul vadeste ambitia unei formule noi de naratiune cinematografica, de fapt o reîntoarcere, pe alt palier, la tema cine-amatorului, pozitie vazuta, de asta data, nu ca o prestidigitatie a iluziei optice, ci ca o profesie a gasirii adevarului.
Realizat în "priza directa", cu tentatia surprinderii faptului "pe viu", filmul exprima setea de adevar a unei generatii de tineri realizatori.

(Tudor Caranfil, Dictionar de filme românesti, Editura Litera International, 2002)

despre antrenamentul mental

2009-05-21T02:09:00.004+03:00

un articol care mi se pare ca rezoneaza la multe domenii.

Catararea este 90% mentala, cealalta jumatate este fizica. Atunci când vine vorba sa ne confruntam cu provocarea unui traseu de catarare, multi dintre noi devenim cei mai mari dusmani ai nostri. Ne agatam de ceea ce este confortabil, cunoscut si sigur – adesea fara sa o stim.

Obisnuintele noastre psihice, mentalitatile autolimitatoare pe care le aducem din viata zilnica în catarare, ridica bariere inutile care ne submineaza adesea performantele. Învatarea si dezvoltarea care, prin definitie, ne cer sa ne parasim zona de confort, ne scot din familiar spre necunoscut, ceea ce reprezinta un risc – real sau imaginar. Pentru marirea performantelor în catarare trebuie sa ne formam o structura mentala care sa ne ghideze în mod adecvat catre asumarea acestui risc.
Arno Ilgner, autorul cartii care a stat la baza acestui articol, „The Rock Warrior’s Way – Mental Training for Climbers”, structureaza procesele mentale din catarare în trei faze: pregatire, tranzitie si actiune. citeste restul articolului pe site-ul revistei knox

zi buna

2009-05-19T13:41:00.004+03:00

restanta la tehnici de investigatie jurnalistica (simt nevoia sa ma scuz si recunosc ca nu am predat interviul pe care l-am facut la vremea respectiva cu Sulfina Barbu, care probabil inca mai este pierdut prin vreun folder in format audio) si o gura de aer.

azi am avut timp sa vad lucruri frumoase. de ceva vreme cand gasesc momente libere o citesc pe andreea, pentru ca imi place cum scrie si de pe blogul ei am ajuns pe site'ul sisters magazine pentru un interviu cu andreea esca. si de acolo am descoperit o trupa interesanta care imi place cum suna si ce clip are (matt and kim).

dintr-o lume mai buna

2009-05-18T19:44:00.003+03:00

agitatie, nervi, orgolii atinse, neuroni prajiti sau alienati de "natura" mediatica sau inconjuratoare si multi oameni destepti, ironici, incisivi, stupizi de-a dreptul. multa forfota pentru nimic concret, un nimic deosebit ce se petrece zi de zi cu tine sau te ocoleste uneori cand reusesti sa te sustragi unui joc care pare lipsit de reguli, dar cu siguranta asta nu-l face o joaca.

in clipele de sustragere imi dau seama ca in momentele in care mai invat ceva, in care simt ca cresc, se intampla asta pentru ca ma deschid si primesc si daruiesc. e un fel de comert alchimic in care toata lumea are de castigat.

e ciudat ca facem orice pentru ca omenia din noi sa nu iasa la suprafata decat foarte rar. viata-i grea, e o lupta si mi se pare veridic. e o lupta si e grea pentru ca e o lupta cu tine insuti, iar in interior bataliile se castiga altfel decat in exterior.

milioane de oameni, de stari, de situatii, de trairi, zeci de limbajuri, culturi si tone de cunoastere pe care in general le ocolim pentru ca ne grabim.

ne grabim ca sa ce ?

fotojurnalism sau nu fotojurnalism

2009-05-18T16:12:00.003+03:00

ma uitam acum ceva vreme la scurtmetrajul asta si ma gandeam la meseria asta si cum uneori unii uita sa ma fie oameni. e un domeniu care imi place, dar cred ca sunt momente cand inaintea muncii trebuie sa intervina omenia (si nu cred ca are legatura cu a fi sau a nu fi profesionist)

film gasit pe blogul lui tudor vintiloiu

dupa o noapte lunga si mai ales alba

2009-05-17T13:16:00.001+03:00

fara nici un muzeu, desi am incercat o data.

red red wine, oameni si intamplari

muzica sa fie cu noi (nu are legatura cu aseara, dar as fi vrut)

ce-am pierdut azi-noapte

2009-05-16T11:23:00.001+03:00

ma exprim prea devreme

2009-05-15T18:57:00.002+03:00

ideea e ca, momentan, dupa doo zile matinale am avut chef si spor pt facut, deci de facaturi si a si iesit. ma amuza ca spun asa repede asta ( e ca treaba cu pastilele la gripa, o sa treaca da o sa dureze o vreme), dar daca pot, de ce sa n-o fac. tot ce ramane de facut e sa continui.

si sa mai imbin pe alocuri nopti pierdute (nu imi dau inca seama daca vreau sa se intample mai des sau mai rar, dar cred ca macar un pic inclin spre rar)

sunt propriul mei cobai :D

hipioti si bolsevici @ la scena

2009-05-14T09:22:00.003+03:00

joi, 14 mai, ora 20:30, LA SCENA. intrare 15 lei

O comedie tristă despre iubire şi libertate, droguri, flori, pace, responsabilitate, asumare şi răzvrătire. Cu Ela Ionescu, Mihai Cuciumeanu si Lari Giorgescu

REGIE - Felix CRAINICU
Asistent regie – Flavia GIURGIU
PAPUSI – Cristina BARNA
LUMINI – Andrei SULUGIUC
SUNET – Horia POPESCU

interviu cu hipiotii

blogul hipiotilor

exercitiu de montaj

2009-05-14T06:41:00.000+03:00

exercitiu0 from nimic deosebit on Vimeo.

dimineata jazz zz z

2009-05-13T09:06:00.003+03:00

Jazz Lesson from Ben Dowden on Vimeo.

A film exploring the many relationship between various forms of hip hop dance and jazz music.

As in that film the images were recorded first, this time of people dancing to hip hop, funk and breakbeat music. These images were then edited to an alternative soundtrack consisting of jazz music and spoken word.